CSU merge în sferturi

Avem “studentii” de elita. Universitatea s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei Challenge, dupa ce s-a impus ieri seara, la Nicosia, cu scorul de 32-25, in fata celor de la Strovolos, in mansa secunda a optimilor.

Plecati in Cipru de la adapostul unui avantaj minim luat dupa prima mansa, cand s-au impus la Suceava cu scorul de 35-34, “studentii” au inceput in tromba returul din insula Mediteranei, iar dupa primele opt minute de la fluierul de start aveau deja un avantaj de trei goluri pe tabela de marcaj, scor 4-1. Incurajata din tribune de aproape de 200 de suporteri romani, care au luat cu asalt sala Universitatii Europene a Ciprului pentru a fi alaturi de compatriotii lor, trupa antrenata de Razvan Bernicu a tinut sa demonstreze ca are prima optiune la calificarea in sferturi, iar la finalul primului sfert de ora al jocului s-a distantat la cinci lungimi, scor 9-4. In ciuda zilei de exceptie prinsa intre buturi de portarul Selaru, echipa suceveana a redus turatia pe finalul primei reprize, iar gazdele s-au apropiat periculos la doua goluri in minutul 21 si au pastrat acest ecart pana la pauza, cand tabela de marcaj indica scorul de 12-10 in favoarea Universitatii.

Handbalistii suceveni au iesit de la vestiare decisi sa-si apere avantajul. Mai mult de atat, au tinut sa se scuteasca de emotii, astfel ca, la opt minute de la reluarea jocului, si-au refacut ecartul de patru lungimi de pe tabela, scor 17-13. Pe fondul golurilor inscrise de Chirut si Mitrea, fiecare cu cate sapte reusite in returul de sambata, “studentii” s-au distantat la jumatatea reprizei secunde la scorul de 21-16, moment in care banca cipriota a cerut in disperare de cauza timp de odihna. Miscarea tactica a gazdelor nu a avut insa nici un efect, in conditiile in care sucevenii au venit cu lectiile facute in Cipru, au anihilat in mare partea linia de noua metri adversa, iar pana in minutul 55 si-au majorat avantajul la 28-22. Ultimele minute n-au mai adus nicio schimbare. Universitatea Suceava s-a impus in final la o diferenta de sapte goluri, scor 32-25 si s-a calificat fara emotii in sferturile de finala ale Cupei Challenge, cu scorul general de 67-59.

Spe Strovolos Nicosia: Economou, Tartios – Demosthenous (6 goluri), Papakyprianou (5 goluri), M. Pesic (5), R. Pesic (4), Christodolou (2), Zografos (2), Antoniou (1), Tseriotis (1). Antrenor: Kostas Kokkinos.

Universitatea: Selaru, Stanescu, Chirut (7), Mitrea (7), Acatrinei (5), Gavriloaia (4), Starikov (3), Bursuc (2), Cantec (2), Dumitras (1), Tiganasu (1), Soldanescu, Amihaesi, Petrea, Burlacu. Antrenor: Razvan Bernicu.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "CSU merge în sferturi"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*