Caută primul succes acasă

CSU Suceava primeste duminica, cu incepere de la ora 17.00, in sala LPS, vizita singurei formatii pe care a reusit sa o invinga in actualul sezon: CS Caras Severin.

Fostul component al gruparii resitene, Florin Ciubotariu, considera ca meciul de duminica nu va semana cu cel din tur, in conditiile in care oaspetii vin acum la Suceava cu toate piesele grele. “Eu nu am luat parte la acea victorie din tur, dar este o victorie mare. Putine echipe castiga la Resita. Duminica va fi cu totul altceva pentru ca resitenii vin acum in efectiv complet, cu jucatori experimentati precum Rohozneanu, Petrea sau Vaidasigan. Asta nu inseamna ca ne vom da la o parte. Din contra, meciurile tari ne motiveaza”, a declarat Florin Ciubotariu, care vede in meciul cu CS Caras Severin o buna ocazie ca sucevenii sa-si sudeze relatiile de joc in perspectiva play-out-ului. “Avem la dispozitie un retur in care sa ne sudam efectivul pentru play-out. Acolo, fiecare va porni de la zero, cu sanse egale. Pana atunci insa, trebuie sa luam fiecare meci in parte. Daca vom si castiga puncte, cu Resita sau cu oricare alt adversar, acest lucru ne va oferi incredere pentru play-out”, considera Ciobi.

Florin Ciubotariu a marturisit ca cele mai frumoase amintiri din cariera de handbalist se leaga de echipa din Resita si considera ca experienta antrenorului Aihan Omer este principalul atuu al oaspetilor. “Practic, cariera mea se leaga de echipa din Resita. Am colegi acolo cu care am impartasit momente frumoase atat in cupele europene, cat si in campionat. Tot acolo este si Aihan Omer, probabil cel mai bun antrenor din ultimii 15 ani daca ne uitam la cartea lui de vizita. De el imi este frica cel mai tare. Este un antrenor experimentat, care a dat dovada ca poate castiga meciuri chiar si atunci cand are probleme de efectiv, asa cum s-a intamplat cu Steaua sau Timisoara. Stie meserie, asa ca ne asteptam la o replica buna din partea Resitei. Nici noi nu am stat insa degeaba in aceasta saptamana. Am pregatit meciul, ne simtim bine din punct de vedere fizic si sper ca, la sfarsitul celor 60 de minute ale jocului de duminica, Suceava sa fie echipa invingatoare”, a mai spus fostul international roman.

Razvan Bernicu, antrenorul echipei sucevene, si-ar fi dorit sa intalneasca CS Caras Severin mai spre finalul sezonului regulat, in conditiile in care resitenii au aratat ca sunt intr-o forma buna la inceput de an. “Nu stiu daca pica bine acum acest meci pentru noi. As fi preferat sa jucam cu Resita mai spre final, pentru ca este o echipa care vine dupa o serie de meciuri bune in care a luat si puncte. Sunt oarecum o echipa pe val, insa abordam cu mare incredere acest meci, tinand cont ca suntem in efectiv complet, singurul absent fiind Rosu. Oaspetii vin sa-si apere blazonul, mai ales ca am castigat meciul direct din tur. Cu siguranta si duminica va iesi un joc tare in care nu ne ramane decat sa ne batem pana la capat si sa incercam sa spargem gheata acasa”, a spus antrenorul CSU-ului.

Tehnicianul crede ca “studentii” mai pot evita ultimele doua locuri ale clasamentului doar din punct de vedere teoretic si a subliniat ca este mai putin important cate puncte vor aduna in sezonul regulat, atata vreme cat vor aborda play-out-ului de la zero, fara accidentati in lot: “Matematic se mai poate sa evitam ultimele doua locuri, pentru ca mai avem meciul cu Steaua, acea etapa de la CSM Bucuresti… Eu sper  in primul rand ca baietii sa creasca de la meci la meci si sa ne legam relatiile de joc, capitol la care nu stam inca asa cum mi-as fi dorit. E mai putin important cu cate puncte vom termina sezonul regulat. Important este sa abordam play-out-ul fara niciun jucator accidentat. Vom intra cu zero puncte in play-out si cred ca acolo ne putem bate de la egal la egal cu oricine”.

Razvan Bernicu este increzator ca autoritatile locale vor gasi in cel mai scurt timp si un cadru legal de finantare a echipei. “Deocamdata nu este afectata atmosfera in vestiar. Suntem cu banii la zi si am incredere ca lucrurile se vor rezolva pana la urma. Primordial este sa se gaseasca o solutie ca acel proiect de finantare sa fie legal. Eu am incredere ca se va realiza, este important ca toti factorii locali de decizie sa fie alaturi de echipa”, a conchis antrenorul de la CSU.

Partida de duminica va fi arbitrata de brigada Teodor Serbu  – Andrei Vasilescu.

Programul etapei a XVI-a:
HCM Constanta – Potaissa Turda 30-23
Pandurii Targu Jiu – Stiinta Bacau
CSM Bucuresti – Politehnica Timisoara
Minaur Baia Mare – HC Odorhei
CSU Suceava – CS Caras Severin
Steaua Bucuresti – Dinamo Bucuresti

In meciul direct din tur, formatia suceveana s-a impus la Resita cu scorul de 26-24.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Caută primul succes acasă"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*