CSU caută prima victorie

Universitatea Suceava joacă joi, de la ora 18:00, pe terenul nou-promovatei Potaissa Turda. Meciul contează pentru etapa a II-a din cadrul Ligii Naţionale de handbal masculin.

După semieşecul suferit în debutul sezonului, cu Universitatea Cluj, handbaliştii suceveni au ocazia să recupereze din puncte la Turda. Noua echipă a lui Claudiu Dediu a avut un start bun de campionat, ratând în ultimele secunde o victorie suprinzătoare pe terenul formaţiei Dinamo Călăraşi. Transilvănenii au planuri mari şi pentru disputa cu Universitatea Suceava, iar în acest sens mizează pe sprijinul publicului.

“Jucăm contra unei echipe nou-promovate, cu elan, şi care are în componenţă jucători cu experienţă. Cu o atitudine bună, putem câştiga, însă, acest meci. Adversarii mizeaza mult şi pe sprijinul publicului. Am văzut ca au avut suporteri la meciul de la Călăraşi, cu Dinamo, deci îmi imaginez de ce atmosferă vor avea parte acasă”, a spus antrenorul Stelian Bursuc.

Pentru meciul cu Potaissa Turda, antrenorii Stelian Bursuc şi Leonard Bibirig nu vor putea conta pe serviciile lui Mihuţ Pancu şi Cristi Bursuc (foto). Primul are probleme cu spatele, în vreme ce Bursuc acuză o problemă la picior, similară cu cea din finalul sezonului trecut. Coordonatorul Universităţii urmează să efectueze un RMN, însă, din câte se pare, este indisponibil pentru cel puţin o lună de zile. Meciul dintre Potaissa Turda şi Universitatea Suceava este programat joi, de la ora 18:00, şi va fi arbitrat de către buzoienii Vasile Pavel şi Marian State.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "CSU caută prima victorie"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*