CSM Suceava, ciuca bătăilor la Bacău

volei Stiinta Bacau

CSM Suceava a încheiat sezonul competițional 2015-2016, după ce a pierdut la zero toate cele trei meciuri disputate în weekendul trecut la Bacău, în faza secundă a play-off-ului Diviziei A2 la volei masculin.

În prima etapă, desfășurată vineri, trupa antrenată de Victor Pancu a pierdut cu scorul de 0-3, în fața Stelei București, la finalul unui meci în care Sasu și compania le-au pus probleme adversarilor doar în setul doi. A fost 25-17, 26-24 și 25-18 în favoarea bucureștenilor.

În cel de-al doilea meci, formația suceveană a pierdut, tot cu 0-3, în fața Științei Bacău, gazdele terminând seturile la 14, 17 și iarăși 17.

Duminică, în ultima etapă, la finalul unui meci de palmares, CSM Suceava a cedat în fața celor de la Rapid București, cu scorul de 0-3, giuleștenii terminând cele trei seturi la 22, 23 și 18. După cum notează presa băcăuană, sucevenii s-au dat în spectacol în acest ultim joc. Giurcă a părăsit incinta de joc în timpul meciului după un conflict cu propriul antrenor, Gontariu a rupt un băț de schimbare, iar Sasu a văzut cartonașul roșu pentru proteste repetate.

CSM Suceava a mizat la turneul de la Bacău pe următorul lot de jucători: Andrei Sasu, Marius Gontariu, Vlăduț Mihuț, Alin Moldovan, Andrei Giurcă, Robert Petraru, Tudor Orășanu, Dan Lupuleasa și Lucian Huțuleac. Antrenor: Victor Pancu.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "CSM Suceava, ciuca bătăilor la Bacău"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*