CSM Râmnicu Sărat – Șomuz Fălticeni: 0-2

Falticeniul va avea si in sezonul viitor echipa in Liga a III-a. Somuz s-a salvat de la retrogradare, dupa ce s-a impus sambata, in ultima etapa a sezonului, pe terenul celor de la CSM Rimnicu Sarat, cu scorul de 2-0. Trupa antrenata de Daniel Stoica a controlat meciul de la un capat la altul, insa golurile au venit abia in repriza secunda. Oaspetii au deschis scorul in minutul 65, cand Kuruc a trimis in bara transversala dintr-o lovitura de la 30 de metri, mingea a revenit la Luchian, iar atacantul falticenenilor a inscris din cativa metri. Somuz si-a securizat victoria in minutul 81, cand Julei, venit in ziua meciului tocmai din Italia, a transformat un penalty pentru scorul final de 0-2.

Somuz Falticeni: C. Pascal – Murarasu, Kuruc, Baltariu, Neagoe, Zama, Mircescu, Julei, Cotoara, Luchian, G. Tomescu. Pe parcursul meciului au mai intrat: Podgorodetchi, Damian si Negura.

A fost un meci foarte greu, tinând cont ca depindeam de acest joc, iar singurul rezultat care ne tinea în Liga a III-a era victoria. Jucatorii s-au mobilizat exemplar si ne bucuram ca am reusit sa ne îndeplinim obiectivul. Felicit echipa, multumim sponsorilor, suporterilor si Primariei pentru sprijin”, a precizat managerul sportiv al clubului Somuz, Iulian Daraba.

LOCECHIPAMVEÎGMGP+/-PCT
1Gloria Buzău28234177176073
2Bucovina Rădăuţi28183751193257
3Otelul Galati28165746311553
4Ştiinţa Miroslava281621043321150
5CSM Focşani28147741241749
6Foresta Suceava28147750391149
7Metalul Buzau28136947341345
8Sporting Lieşti28124124136540
9KSE Targu Secuiesc28114134651-537
10Ceahlaul Piatra Neamt28105133534135
11Şomuz Fălticeni2885152854-2629
12FC Botosani II2884163046-1628
13CSM Paşcani2874173351-1825
14CSM Ramnicu Sarat2846182251-2918
15Sanatatea Darabani2822242293-718
16CSM Roman00000000

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "CSM Râmnicu Sărat – Șomuz Fălticeni: 0-2"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*