CSM II București – CSU Suceava: 26-37

CSU Suceava

CSU Suceava și-a trecut în cont a șaptea victorie stagională în Divizia A la handbal masculin, după ce s-a impus vineri, în fieful celor de la CSM II București, cu scorul de 37-26, în prima partidă a etapei a X-a.

Cu două întăriri de la prima echipă, bucureștenii au început mai bine întâlnirea din sala Rapid, iar după primele cinci minute de joc conduceau cu 3-1. Trupa lui Răzvan Bernicu a egalat situația la 5-5 și cele două formații au mers cap la cap până în minutul 13. Echilibrul de pe tabelă s-a rupt dincolo de jumătatea primei reprize, când, pe fondul golurilor marcate de Baican și Burlacu, sucevenii s-au desprins la mai întâi la 12-7, apoi la 16-8, pauză consemnând un avantaj de 21-14 în favoarea CSU-ului. În repriza secundă, universitarii au rulat întreg lotul de jucători deplasat în Capitală, iar CSM II București – CSU Suceava s-a terminat 26-37, un rezultat ce urcă echipa antrenată de Răzvan Bernicu până pe locul 3 în clasamentul seriei.

CSU Suceava: C. Tcaciuc, Spiridon, Manea – Baican (12 goluri), Burlacu (11 goluri) Petrea (4 goluri), Olariu (3 goluri), Velea (3), Acatrinei (2), Aldica (1), Vele (1), Oprea, C. Bursuc, Alexa și Costea.

Rezultatele și programul etapei a X-a:

CSM II București – CSU Suceava 26-37
Politehnica Iași – Cimentul Bicaz
Atletico Alexandria – Știința Bacău
HC Buzău – LPS Piatra Neamț
Farul Constanța – GSIP Moreni
CSU Târgoviște – HC Dobrogea Sud (amânat)
ACS Teleorman – CS Vicov Bucovina (neprogramat)

În runda următoare, CSU Suceava va primi la sfârșitul săptămânii viitoare vizita celor de la Farul Constanța.

Clasament sezonul 2015-2016

COMENTARII:

2 Comentarii la "CSM II București – CSU Suceava: 26-37"

  1. e nevoie de Mitrea, Gavriloaia si Chirut
    inapoi ACASA!

  2. E nevoie sa crestem,in continuare copii talentati!Mercenarii ne-au vandut!Mai stam un an,doi in Liga II,dar revenim cu o echipa tanara si bine formata!BAFTA si CURAJ,Bernicule!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*