CSM Focşani – Bucovina Rădăuţi: 0-0

Bucovina Radauti a inceput sa aduca puncte si de afara. Echipa lui Daniel Balan a bifat primul rezultat pozitiv pe teren strain, dupa ce a incheiat 0-0, meciul disputat sambata, la Focsani, in cadrul etapei a VI-a din Liga a III-a.

Gruparea radauteana a avut doua sanse mari de marca pe stadionul Milcovul, dar Stoian a nimerit bara din zece metri, in prima repriza, iar nou-intratul Ciobanu a ratat dupa pauza singur cu portarul Lazar. De partea cealalta, focsanenii au avut posesia pe final, dar goalkeeperul Puianu a fost la post si s-a opus, in situatie de unu la unu, la cea mai mare ocazie de gol a gazdelor.

Bucovina Radauti: Puianu – Alecsandru, Vitu, Visinar, Antonesei – Jamilu, Timis – Dumitru, Ungurianu, Stoian – Ionesi. Au mai intrat: Ciobanu, D. Balan, Macovei si Mihai.

Este un rezultat echitabil dupa aspectul jocului. Noi am avut ocaziile mai mari, in vreme ce focsanenii au dominat teritorial, mai ales pe final de joc. Ne bucura faptul ca am inceput sa legam rezultatele pozitive. E al doilea meci la rand fara gol primit si primul in care reusim sa aducem un punct din deplasare”, a precizat atacantul radautenilor, Iulian Ionesi.

Foto: monitorulvn.ro

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "CSM Focşani – Bucovina Rădăuţi: 0-0"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*