Costel Ilie: „Trebuie schimbată atitudinea”

Costel Ilie

Costel Ilie a precizat că vine pe Areni cu gândul de a califica echipa suceveană în play-off-ul Ligii a II-a.

“Am primit cu interes și bucurie oferta de antrena Suceava, o echipă cu tradiție în nordul Moldovei, care a avut rezultate bune în ultimii ani. Obiectivul este să ducem echipa în play-off și cred că este unul realizabil. Putem recupera cele patru puncte care ne despart de locul 6 în etapele care au mai rămas de jucat din retur. Avem un program accesibil la început, cu patru jocuri în care trebuie să scoatem minim zece puncte”, a spus Ilie.

Tehnicianul în vârstă de 41 ani a vorbit despre lucrurile care vrea să le schimbe la echipa suceveană și a anunțat că până la finalul acestei saptămâni se va decide asupra jucătorilor pe care îi va păstra în lot.

“Sunt un antrenor care ține foarte mult la disciplină, dar și la imagine, atât a mea, cât și a echipei. Actualul lot este unul bun, domnul Tudoreanu a făcut o treabă bună cu el, dar fiecare antrenor vine cu viziunea lui. Trebuie schimbată atitudinea. Până la finalul săptămânii, voi anunța în proporție de 80% lotul cu care vom aborda partea a doua a campionatului. Vom renunța la unii jucători pentru că este clar că nu mai pot progresa. În schimb, vrem să aducem unu-doi jucători care să ne ajute, nu doar să fie la număr în lot”, a mai spus Costel Ilie.

foto: Dan Eșanu

COMENTARII:

3 Comentarii la "Costel Ilie: „Trebuie schimbată atitudinea”"

  1. O data cu venirea D-lui Ilie sunt convins ca vom arata altceva. S-a vazut ce bine a mers Ceahlaul cu dumnealui la timona si 100% asa se va intampla siu cu BUCOVINA noastra! COSTEL ILIE, BU NVENIT LA SUCEAVA si MULT SUCCESS, impreuna cu cele mai frumoase ganduri cu ocazia sarbatorilor de iarna, un Craciun Fericit si… DU-NE IN LIGA 1 !!!! Cu respect.
    FORZA BUCOVINA!!!!!!!!!!

  2. scrieti articol ca baietii nu au incasat nici un ban marti ! sa de a dumnezeu sa se desfiinteze echipa e cel mai bine ptr toti !

  3. Cati bani mai vor astia? am inteles ca au luat un salar inainte de a pleca in vacanta, la ce rezultate a avut nu trebuia sa le dea nimic iar jumatate din ei sa-i dea afara .

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*