Costel Ilie: “Trebuie neapărat să câştigăm”

Costel Ilie

Rapid CFR are doar varianta victoriei în meciul pe care îl dispută mâine, sub Pietricica, împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ, în cadrul etapei a doua din play-out-ul pentru menţinerea în Liga a II-a.

Chiar dacă înfruntă o echipă debusolată, din curtea căreia stranierii aduşi în pauza de iarnă au început să plece pe capete, antrenorul Costel Ilie îşi atenţioneze elevii că nu vor avea o misiune uşoară în încercarea de a obţine primul succes după o secetă de 17 etape.

“Mergem la Piatra Neamţ cu gândul numai la victorie, pentru că un egal ne-ar îndepărta şi mai mult de îndeplinirea obiectivul. Chiar dacă întâlnim o echipă care trece printr-un moment extrem de delicat din punct de vedere financiar, o echipă debusolată, Ceahlăul îşi va juca şansa şi va încerca să se agaţe de orice minge. Copiii care vor juca la gazde sunt sigur că vor da totul pe teren. Am avut toată săptămâna discuţii cu jucătorii mei şi i-am atenţionat să nu se relaxeze. Trebuie să rămânem concentraţi. Trebuie neapărat să câştigăm la Piatra Neamţ”, a declarat antrenorul Costel Ilie la conferinţa de presă de ieri.

Şeful băncii tehnice de pe Areni a vorbit şi despre problemele medicale din lot. “Boiciuc are o leziune musculară şi sperăm să avem apt la Buzău, în vreme ce Tudorache a suferit o entorsă şi l-am oprit de la antrenamentul de astăzi (n.r. ieri). Acum sper să am inspiraţia de a alinia cel mai competitiv prim unsprezece”, a spus Costel Ilie.

Ar avea nevoie de 24 de puncte în play-out

Tehnicianul şi-a făcut şi nişte calcule în privinţa punctele pe care “ceferiştii” ar trebui să le strângă în play-out pentru a prinde unul dintre primele două locuri. “Vom încerca să scoatem maximum. După calculele noastre am avea nevoie de 24 de puncte în cele zece meciuri din play-out”, a precizat Costel Ilie, care a făcut şi o comparaţie între cele două serii ale Ligii a II-a, asta în contextul în care Rapidul ar putea ajunge la barajul pentru evitarea retrogradării. “Sunt două serii total diferite. În seria noastră este un fotbal mai agresiv, mai bărbătesc, în vreme ce în seria cealaltă sunt echipe de tradiţie care practică un fotbal mai combinativ”, consideră Costel Ilie.

Bailey ar putea fi legitimat săptămâna viitoare

Richard Bailey Kyle Rapid Suceava transferuri

În privinţa fundaşului englez Richard Bailey, ajuns la antrenamente începând de miercuri, Costel Ilie va decide abia săptămâna viitoare dacă merită să fie legitimat la Rapid. “Îl vom testa în continuare la antrenamente, iar până săptămâna viitoare vom vedea dacă ne poate ajuta. Până vinerea viitoare, când ne vom deplasa la Buzău, ne vom edifica asupra potenţialului lui. De asemenea, cei din conducere m-au informat că, în cursul următoarelor zile, vor mai veni câţiva jucători. Dacă vom considera că sunt ca valoare peste cei pe care îi avem în lot, atunci îi vom legitima”, a mai spus Costel Ilie.

COMENTARII:

9 Comentarii la "Costel Ilie: “Trebuie neapărat să câştigăm”"

  1. da, adevarul e ca tare si aveti voi jucatori de valoare in lot, la ce vedete avem, ce rost mai au transferurile nu? doar ca indata promovam in A, pardon in C am vrut sa spun 🙂

  2. Ăsta-i cu capu´, auzi la el, din 10 meciuri vrea 24 puncte!!!.

  3. are umor ……asta.ei n-au strans in tot campionatul 24 de pct si promit ca strang in 10 meciuri.hahahhahahahahhaaaaaaaa.nici de liga a 3-a n-aveti vaqloare.DESFIINTAREA,DESFIINTAREA,OLE,OLEEEEEEEEEEEE,OLEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  4. Azi au renuntat la galan tudorache si daniel ciobanu iar ” vedetele ” negru si plamada au ramas la echipa ! Astia 2 ar trebui ca sa aduca bani de acasa fiindca joaca la rapid ! Toata lumea se intreaba ce cauta negru si plamada la echipa ?!?! Costel Ilie demonstreaza ca esti un antrenor bun si serios si fa curatenia pana la capat ! Legitimati jucatorii care vin daca sunt buni si fugariti vedetele !

  5. Sa dea Domnul sa faca minimum 24 de puncte! Echipa si Costel Ilie ar scoate-o,poate cumva .la capat…Moldovan e insa cuiul lui Pepelea.E cel mai slab conducator din primele 3 Ligi!Tineti minte.

  6. Ca sa castigi trebuie sa dai gol.Cu cine faci asta? Daca ne bat si copiii de la Piatra Neamt…..si eu asa cred ca se va intampla……..vreau niste demisii.

  7. Cu cine da Suceava doua goluri in acest meci? Ma intreb pentru ca de primit, va primi cu siguranta. Are cea mai slaba defensiva.

  8. NE-AM CONVINS CU VEDETELE DIN LOT GEN NEGRU CARE NU PREA STIE PE UNDE ESTE MINGEA.D-LE ILIE LEGITIMEAZA CAT MAI REPEDE STRAINII CARE VIN. ORICUM CRED CA SUNT PESTE NIVELUL MULTOR JUCATORI DIN LOTUL NOSTRU.SUCCES LA PIATRA-NEAMT.

  9. Ce stie sa faca ?Pune jucatori pe liber bun antrenor! Deja mie scarba sa-l mai aud spunand ca trebuie sa castigam.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*