Contestaţia Progresului a fost respinsă

juniori A1 progresul fratautii vechi

Echipa de juniori A1 a clubului Progresul Frătăuţii Vechi a înregistrat o victorie şi o înfrângere în cadrul turneului zonal desfăşurat la Rădăuţi. În semifinalele Campionatului Naţional s-a calificat gruparea CSM Paşcani, învingătoare în faţa sucevenilor cu scorul de 3-1.

Lupta pentru singurul loc calificabil s-a dat între Progresul Frătăuţii Vechi şi CSM Paşcani, ambele formaţii învingând fără probleme Metalul Buzău. Păşcănenii au câştigat cu 8-1, iar echipa lui Alex Cârdei cu 3-1. În meciul direct, CSM Paşcani s-a impus cu 3-1, dar sucevenii au contestat dreptul de a evolua al unui jucător advers. Răspunsul primit din partea Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal nu a fost însă favorabil Progresului.

hotarare Comisia de Disciplina

„Echipa noastră a formulat o contestaţie înaintea jocului, privind dreptul de joc al unui jucător advers, jucător care a evoluat pentru echipa lor de seniori în Liga a 3-A (regulamentul competiţiei de juniori A1 interzice acest lucru). În mod ciudat, Comisia FRF de la Bucureşti a respins contestaţia noastră ca fiind nefondată, deşi noi am avut diverse probe. Felicităm aceşti copii minunaţi, care fără nici măcar o oră de antrenament, au fost aproape de a fi printre primele 4 echipe din ţară la categoria Juniori A1”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a clubului Progresul Frătăuţii Vechi.

În semifinalele Campionatului Naţional de fotbal pentru juniori A1, CSM Paşcani va juca joi, de la ora 16:00, la Buftea, în compania formaţiei argeşene Olimpia Suseni.

Campioana judeţeană la juniori A1, Progresul Frătăuţii Vechi, s-a calificat la turneul zonal după ce a trecut în barajul interjudeţean, cu scorul general de 4-0, de botoşănenii de la Viitorul Blândeşti.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Contestaţia Progresului a fost respinsă"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*