Confesiunile unui parior

Zi de zi, tot mai multi oameni cad prada unui flagel deosebit de periculos, unui drog care provoaca cea mai puternica dependenta si care lasa in urma persoane distruse, dezumanizate – pariurile sportive.

Jurnalistii GazetaSv au patruns in tenebrele acestei lumi intunecate si au obtinut un interviu cu una din victimele acestei molime, Bogdan T. din cartierul Obcini. Acesta, sub protectia anonimatului a dezvaluit cum te prinde acest fenomen in ghearele sale si cum iti devoreaza lent sufletul.

“N-am mai pus nici un pariu de doua saptamani. De fapt de 13 zile si un pic, la zece fara un sfert diseara se fac 14 zile…Ce-i drept daca nu ma inscriam la Pariorii Anonimi (PA), nu cred ca reuseam. Prima zi a fost cea mai grea. Cand m-am trezit am dechis telefonul si am intrat pe Bet (nr. Bet365) sa vad ce meciuri sunt dar l-am inchis imediat aducandu-mi aminte de promisiune. Trebuia sa fac asta, simteam ca e ultima sansa sa mai raman om. Ma simteam insa de parca imi lipseste o parte din corp, incontinuu duceam mana la telefon sa deschid Bet-ul. La serviciu la fel, nu ma puteam gandi decat la asta, nici nu va imaginati cat de greu este.

Dar sa revenim la cum a inceput. Nici nu ma gandeam ca e ceva care sa ma prinda, primul pariu l-am pus fiindca ajunsesem in casa de pariuri cu un prieten. Am pus doi lei pe bilet, patru meciuri, de prin prima liga. Au iesit trei din ele, ma gandeam eu ca nu am cum sa castig din prima. A doua zi mi-am incercat din nou norocul, in ziua precedenta fusesem aproape totusi. Am pariat cinci lei, tot pe patru meciuri, de data asta le-am ales mai bine. Surpriza sau nu, am castigat biletul, 58 de lei, stiti si voi sentimentul, easy-money cum ar spune americanii. Mi-am luat un pachet de tigari si restul i-am lasat la crasma. Oricum, bausem si fumasem cu 5 lei. Continuarea este evidenta cred…Am ajuns sa pariez tot ce aveam. Ar fi fost bine daca ma opream macar aici, dar bineinteles ca am ajuns sa pariez si ce nu aveam, imprumutam bani, gandul meu era doar la pariuri. Stiti cu totii ca toate biletele se pierd la un meci nu? Eu pateam mai rau, pierdeam la un gol. Pierdeam la peste 2,5 cu 1-1 in minutul 30, pierdeam la gazdele marcheaza, pierdeam cu Barcelona la handicap. Ma trezeam in casa de pariuri strangand un bilet in mana si tipand tare la un catel sa fuga mai tare, am invatat toate variantele de bingo, combo si jackpot, molima ma cuprinse in bratele sale si urma sa ma sufoce.

Prima data mi-am dat seama ca am o problema cand, asteptand in statia de autobuz de la Scoala 9 am pus singur pariu in gand ce autobuz o sa vina primul. I-am dat o cota mare si autobuzului 2, cu toate ca nu trece niciodata pe-acolo. Pentru tot ce se intampla, eu ii dadeam o cota sa se-ntample. Ieseam la bere cu prietenii dar stateam numai pe telefon, nu-mi dadeam seama nici cand baietii isi bateau joc de mine si ma faceau autist. Eram tot timpul ofticat, nervos si suparat pe viata. Prietena n-aveam bineinteles deoarece prin casele de pariuri nu prea erau si mai bine puneam un bilet decat sa platesc doua sucuri. Si nici ele nu prea veneau singure la mine, tot nu am inteles de ce.

Voi ati auzit de Semen Padang? Nici eu, dar la 4 dimineata am pariat ca o sa castige in cupa cu Persib Bandung, ce, Indonezia nu are campionat puternic? N-a castigat, desi i-au dat o cota buna. Ce daca nu stiu cum se joaca fotbalul american, sau nu stiu ce-i ala inning, pana la urma cota conteaza nu? Telefonului meu nu-i mai tinea bateria, mama nu-mi mai vorbea iar datorii aveam mai multe decat urma sa castig in urmatoarele 4 luni. Asa ca am luat aceasta hotarare care sper sa-mi salveze viata. Am decis sa ma las de pariuri si sa ma inscriu in PA.

Aici am invatat si unele metode care ma ajuta la reabilitarea mea. Nu ma mai uit la televizor nici daca este finala Champions League sau vre-o finala de mare slem. Am fost la RDS si le-am dat 8 lei in plus la abonament sa-mi scoata toate programele de sport si sa-mi puna control parental pe celelalte programe care transmit meciuri. Laptopul l-am legat cu un lant si un lacat si am aruncat cheia. Daca merg cu autobuzul si vad o casa de pariuri, imediat imi dau o palma, ca sa-mi aduc aminte cata durere iti pot provoca pariurile. Nu mai merg deloc pe la tara, bunica-mea are un maidanez care daca alearga prin curte imi vine instant sa pariez ca ajunge primul la poarta. Am inceput sa vorbesc mai mult si cu prietenii. Cred ca sunt pe calea cea buna. Dar tot este ceva care ma roade…Ati vazut ce cota are Shakhtar sa mearga mai departe cu Bayern? Un singur pariu si gata…”

Notă: Acest articol nu prezintă informații veridice, ci doar interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile.

COMENTARII:

3 Comentarii la "Confesiunile unui parior"

  1. Tu esti cu caterinca, Aureliane :)) si nu prea cred ca articolul e real. Insa, da, se intampla la multe case(cu mansarda), acest lucru rau si prost totodata. Sper sa ”crape” toate casele de pariuri si sa ne uitam si noi la sport(nu numai fotbal) cu placere si nu cu scarba din cauza ”mafiei pariurilor” care a facut din sportivi niste marionete scarboase.

    Nota 10+ pentru articol! Multi o sa se amuze dar nici nu-si dau seama ca-i cheama, de fapt, ”Bogdan T din Obcini” cu domiciliul oriunde in tara asta 😉

    eu m-am lasat demult timp de acest fenomen infect, chiar in momentul cand am simtit ca incepea sa-mi controleze viata, asa ca FA-O SI TU, cititorule!

  2. bravo! un articol foarte bun! de unde fac casele de pariuri profit si deschid agentie dupa agentie? de pe spatele pariorilor. ca se intampla sa castige unu o suma mare de bani, asta e altceva. mergeti o zi la casa pariurilor din burd. visavi de liceul cuza voda , industrial 1 sau cum l o mai chema si vedeti cati elevi stau acolo ciorchine.

  3. Numele de Bogdan T a fost ales intamplator sau face cumva trimitere la o persoana anume?:))) cum ar fi antrenorul Rapidului:))) care este cunoscator in acest domeniu:))

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*