Ciutac: „Nu știu cum vom proceda cu plata salariilor”

investitori moldoveni Ciutac Foresta

Pandemia de coronavirus a pus lacatul pe stadionul Areni si a pustiit cantonamentul Forestei. Petre Grigoras a suspendat toate antrenamentele pe termen neliminat, toti jucatorii fiind trimisi acasa, inclusiv stranierii Matteo Rigoni si Savane Mamadou, care au ales sa plece in Franta.

Presedintele Forestei, Andrei Ciutac, asteapta o decizie in privinta modului in care vor fi platiti jucatorii pe perioada in care campionatul este oprit, fondul lunar de salarii pe Areni fiind unul consistent: 130.000 de lei. “Jucatorii si-au primit salariile pe lunile ianuarie si februarie, dar nu stiu cum vom proceda in perioada in care campionatul este suspendat. Probabil va fi o sedinta cu cluburile, cu oficialii Federatiei Romane de Fotbal si cu reprezentantii jucatorilor care sa clarifice aceasta problema”, a declarat presedintele Forestei.

AFAN: “Legal nu este posibila injumatatirea salariilor”

Conform presedintele Asociatiei Fotbalistilor Amatori si Nonamatori, Emilian Hulubei, mai multe echipe de Liga a II-a si a III-a iau in calcul sa plateasca jumatate din drepturile salariale din lunile respective. “Din punct de vedere legal, deocamdata nu este posibil sa se injumatateasca salariile. Sunt situatii exceptionale si se vor lua masuri exceptionale. Nu este vina nici a jucatorilor, nici a cluburilor. Va trebui sa ne asezam la masa si sa luam decizii care nu se vor baza pe regulamente. Va fi o situatie de compromis. Trebuie sa înteleaga ca pierderile vor fi suportate de ambele parti”, a declarat Emilian Hulubei la Digi Sport.

Ce se intampla cu jucatorii carora le expira contractele in iunie

Presedintele AFAN a vorbit si despre jucatorii carora le expira contractele la 31 iunie, Foresta avand mai multi fotbalisti in aceasta situatie, printre care Cerlinca, Stanescu, dar si cei veniti sub forma de imprumut de la alte echipe. „Vor trebui prelungite contractele jucatorilor. Exista o mare problema, nu se poate face asta unilateral. Trebuie prelungite prin negociere. E ceva serios si trebuie discutat. Ce se întâmpla daca va trece de luna iunie?”, a mai spus Hulubei.

Foresta a disputat un singur meci oficial in acest an, pe 7 martie, cand a pierdut pe terenul galatenilor de la Sporting Liesti, cu scorul de 1-3.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Ciutac: „Nu știu cum vom proceda cu plata salariilor”"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*