Chiruţ, operat a doua oară

Adrian Chiruţ a fost operat pentru a doua oara în acest an la tendonul lui Ahile. Din păcate, din cauza intervenţiei chirurgicale, interul stânga al Universităţii a ratat şansa de a debuta la Echipa Naţionala în pregătirile pentru Campionatul Mondial.

In vara acestui an Adrian Chirut a suferit o operatie la tendon, a urmat o perioada de recuperare, iar in ultimele etape a acuzat din nou dureri. Interul sucevean a strans totusi din dinti si a asteptat pauza competitionala pentru a se opera.

“Vreau sa il felicit pe Adrian Chirut pentru ca a reusit sa amane operatia pana la pauza de iarna. Dupa aceasta noua interventie chirurgicala trebuie sa stea 12 zile cu o atela gipsata, urmand apoi sa inceapa perioada de recuperare. Speram ca pana la startul meciurilor oficiale sa fie apt de joc”, a anuntat Leonard Bibirig.

Din pacate, problemele medicale au facut ca Adrian Chirut sa nu poata da curs convocarii la Echipa Nationala, jucatorul fiind initial pe lista lui Vasile Stanga pentru pregatirile Campionatului Mondial.

“Simtim regrete pentru Adrian Chirut intrucat a fost convocat la lot, iar convocarea a venit dupa ce si-a programat operatia. Oricum, nu cred ca este bine ca un jucator accidentat sa mearga la lot pentru ca acolo nu il iarta nimeni. Speram sa mai apara o a doua sansa pentru el de a ajunge la lotul national”, a spus fostul selectioner Petru Ghervan.

Celalalt sucevean convocat la Nationala, Bogdan Pralea, a ajuns deja in cantonamentul de la Izvorani. Acolo “tricolorii” se vor pregati pana pe 16 decembrie, dupa care vor incepe meciurile amicale. Portarul Universitatii va avea liber trei zile de Craciun si trei zile de Revelion.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Chiruţ, operat a doua oară"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*