Chira și Agache concurează în Turcia

Lupte Chira Agache Valerica Gherasim

Sucevenii Teodor Chira și Adrian Agache (foto cu Trutzi pe dresuri) vor participa în această săptămână la un puternic turneu internațional de lupte greco-romane. Competiția va avea loc în Izmir – Turcia și va reuni la start sportivi din 16 țări.

Teodor Chira și Adrian Agache se pregătesc în momentul de față cu lotul național, urmând să plece miercuri în Turcia. Antrenorul celor doi sportivi de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, Valerică Gherasim, își pune mari speranțe în elevii săi.

„Atât Agache cât și Chira sunt doi tineri de perspectivă, cărora le prevăd un viitor deosebit. Ei au confirmat pe plan național, acum rămâne să-și dovedească valoarea și în compania unor adversari din afara țării. De altfel, cei doi, împreună cu Teodor Horătău și Constantin Huțuleac se află în vederile Federației pentru formarea generației de luptători cu care va fi atacată următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Vreau să le mulțumesc pentru susținere și înțelegere profesorilor de la Liceul cu Program Sportiv”, a declarat antrenorul Valerică Gherasim.

În urmă cu o săptămână, Teodor Chira și Adrian Agache au urcat pe podiumul de premiere la turneul final al Campionatului Național Școlar, competiție desfășurată la Suceava. Agache a câștigat argintul la categoria 69 de kilograme, iar Chira s-a clasat pe locul 3 la 85 de kilograme.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Chira și Agache concurează în Turcia"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*