Cetatea, inscrisa in Liga a III-a?

Cetatea Suceava a fost reinscrisa in campionat. Anuntul apartine lui Mircea Grosaru, asociat la Euroconsulting SRL, firmă care a fost numită de Judecătoria Suceava să se ocupe de lichidarea fostului club de pe Areni. Acesta precizeaza in cadrul unui comunicat de presa ca FC Cetatea a fost inscrisa in viitorul sezon al Ligii a III-a, in baza unei cereri depuse la federatie in cursul zilei de luni.

Conform aceleiasi surse, decizia de reinscriere a FC Cetatea in campionat a fost determinata de un sondaj efectuat în perioada 17 – 26 iulie 2010, când un procent de peste 85% din cei peste 1.000 de intervievaţi au susţinut că echipa de fotbal reprezintă una din principalele atracţii ale sucevenilor.

Contactat telefonic, Mircea Grosaru a inaintat si doua nume pentru functia de antrenor, in fruntea listei fiind Ioan Radu si Ovidiu Murariu. “În cazul antrenorului avem mai multe variante. Este vorba în principal de foştii antrenori ai clubului. Îi avem în vedere pe Ioan Radu sau Ovidiu Murariu, dar deocamdată nu pot să dau mai multe detalii. Cert este ca, in funcţia de preşedinte nu vor mai fi aceleaşi persoane”, a spus Grosaru.

Acesta a mai sustinut că foştii jucători ai Cetăţii trebuie acum să se reîntoarcă la echipă, precizand că, potrivit regulamentului, jucătorii care nu s-au transferat înainte de încetarea activităţii echipei, aparţin acum de drept clubului Cetatea. „Regulamentul spune că jucătorii care au stat doar în retur sunt ai clubului. Dacă Cetatea nu se reînscria în campionat, ei erau pierduţi”.

In acest sens, Mircea Grosaru spune că, dintr-o analiza a documentelor clubului, au rezultat mai multe nereguli, mai ales în ce priveşte transferul unor jucători. „Sunt destul de multe semne de întrebare, mai ales în cazul plecării unor jucători. Am auzit că se vorbeşte şi pe la colţuri, însă noi vom vorbi în instanţă şi e mai grav pentru cei care au avut o implicare”, a completat Grosaru, care solicita celor care deţin legitimaţiile şi contractele jucătorilor de la Cetatea să le predea actualei conduceri interimare, în vederea pregătirii lotului pentru noua ediţie de campionat.

Noul sezon al Ligii a III-a va demara pe 20 august.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Cetatea, inscrisa in Liga a III-a?"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*