Fotbal

No Picture

Ana Maria Prodan: „Mă tem”

Preşedintele clubului CS Buftea, Ana Maria Prodan a vorbit în exclusivitate pentru GazetaSV despre meciul pe care formaţia ilfoveană îl va disputa sâmbătă pe Areni. “Vin să câştig, evident. Într-adevăr,…


No Picture

Cetatea între primele 12?

Eliberaţi de povara ultimului loc pe care Cetatea l-a ocupat până nu demult, oficialii din Areni au început să viseze la o clasare cât mai bună la finalul campionatului. Astfel,…


No Picture

Bolohan, suspendat încă o etapă

Ultima etapă de suspendare care i-a rămas lui Mugur Bolohan după meciul cu Dunărea Giurgiu, nu a fost ispăşită în etapa precedentă, cand Cetatea ar fi trebuit sa intalneasca Prefabricate…


No Picture

Grosu: „Pauză binevenită”

Jucătorii Cetăţii revin în acest sfârşit de săptămână pe Areni pentru un nou meci de Liga a II-a după o pauză de două săptămâni. Lipsa partidelor oficiale a fost de…



No Picture

Dakay, alături de basarabeni

Aproape două sute de tineri au participat aseară, pe esplanada Casei de Cultură, la o manifestaţie de susţinere a acţiunilor de protest din Republica Moldova. Printre aceştia s-a aflat şi…


No Picture

Delegare cu repetiţie

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat ieri arbitrii ce vor oficia sâmbătă in etapa a 24-a din cadrul Ligii a II-a. Partida dintre Cetatea Suceava şi CS Buftea va fi…


No Picture

Au crescut pretenţiile

Odata cu vestea iminentei desfiintari a echipei Progresul Bucuresti, s-au schimbat si pretentiile la clubul Cetatea. In conditiile in care misiunea Cetatii de a evita retrogradarea, pare una mult mai…


No Picture

Fara papion in cartier

Criza financiară pe care o traversează, cică, toată lumea nu a împiedicat câţiva agenţi economici să renunţe la vestimentaţiile de 4 ace pentru a reveni la locul în care s-au…


No Picture

Progresul, pe năsălie

Agonia in care se zbate de câteva luni clubul Progresul Bucuresti se apropie de sfârşit. Neprogramată in runda precedentă din pricina restanţelor financiare către foştii jucători şi evacuată din baza…


No Picture

Moldovan: Rămâne o luptă în trei

Primită cu tristeţe in parcul cu Platani, iminenta veste a excluderii “bancarilor” din campionat este aşteptată cu frenezie in taberele echipelor aflate in subsolul clasamentului. Preşedintele Cetăţii Suceava, Dumitru Moldovan…


No Picture

Aproape de surpriză

Un sfert de ora i-a despartit pe jucatorii radauteni de primul punct obtinut pe gazon in actualul retur al Ligii a III-a. Desi a intrat pe teren din postura de…


No Picture

Remiză la Iţcani

Rapid Suceava si-a trecut astazi in cont a doua remiza consecutiva in campionatului Ligii a III-a, scor 1-1, in compania ocupantei locului secund in clasament, Otelul II Galati. Ceferistii lui…


No Picture

Veşti bune pentru Cetatea

Lotus Luceafărul Băile Felix ar putea să nu termine campionatul. Managerul echipei, Mircea Crainiciuc, a declarat la emisiunea Moldova Sport că există posibilitatea ca fosta Ştiinţa Bacău să se retragă…


No Picture

Cetatea este în siguranţă

Echipa locală de fotbal, Cetatea Suceava îşi va continua activitatea fără să fie afectată prea mult de criza financiară. În urma şedinţei extraordinare de Consiliu Local, s-a hotărât ca municipalitatea…


No Picture

Misiune grea pentru Rapid

Rapid CFR continua marti seria jocurilor foarte grele in compania formatiilor din fruntea clasamentului. In etapa a 24-a din Liga a III-a, seria I, sucevenii intalnesc pe terenul 1 Mai…


No Picture

Lungu: „Fotbalul, o lume ciudată”

În cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local de astazi, primarul Ion Lungu şi-a exprimat dorinţa ca edilii să voteze în continuare susţinerea echipei locale de fotbal. “Lumea fotbalului este o…


No Picture

Mingicarul de la FRU

FRU Obcini, marea pierzătoare a primei ediţii a Cupei Cartierelor, a trebuit să se mulţumească la final cu locul 4 in clasament şi distincţia pentru “cel mai tehnic jucător” al…


No Picture

Dudek din Areni

Decisă în mare măsură de paradele goalkeeperilor, finala Cupei Cartierelor avea să le aducă celor de la Victoria Areni, atât titlul de campioana, cât şi premiul pentru “cel mai bun…