Buget record pentru sportul sucevean

Harsovschi Radu

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a detaliat miercuri sumele care au fost alocate sporturilor locale prin programul de finanțări nerambursabile. Din totalul de 3.550.000 de lei destinati activitatii sportive, fotbalul urmează să primească 1.700.000 de lei.

Municipalitatea intenționează să contribuie la bugetul echipei locale de handbal cu o sumă cuprinsă între 1.000.000 și 1.200.000 de lei. Cele opt secții ale clubului CSM Suceava vor împărți cel mai probabil 550.000 de lei.

O sumă consistentă este destinată tenisului de câmp, care urmează să benefizieze de o finanțare nerambursabilă de 95.000 de lei. Pentru dans sportiv s-au alocat 50.000 de lei, pentru ciclism 40.000 de lei, pentru baschet 35.000 de lei, pentru rugby 30.000 de lei, pentru înot 20.000 de lei, iar pentru șah și darts câte 15.000 de lei.

Aleșii locali și-au propus pentru acest an să realizeze și o serie de investiții în infrastructura sportivă. În primul rând, muncipalitatea urmează să contracteze un credit de 5.000.000 de euro pentru demararea lucrărilor la noua sală polivalentă. Totodată, Liceul cu Program Sportiv va primi 1.630.000 de lei pentru amenajarea vestiarelor și a unei tribune la noul teren sintetic. Alti 800.000 de lei vor fi alocati pentru lucrări de consolidare și modernizare la stadionul „Areni”. Nu in ultimul rand, s-a aprobat suma de 350.000 de lei pentru vestiare modulare si sistem de irigare la terenul de fotbal din Itcani.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Buget record pentru sportul sucevean"

  1. Daca se va renova terenul din Itcani , tribune si vestiare la lps si areniul cat de cat vestiare scaune si pentru presa una alta, si terenul de la lps , eu zic ca ar fi o minune pentru cei care vor creste si pentru toate echipele din zona ca vor avea unde sa sustina meciuri chiar si amicale si antrenamente! De sala nu stiu ce sa zic , e greu desi ar fi extraordinar!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*