Bucovina Rădăuți a revenit pe primul loc în Seria I

Bucovina Rădăuți a profitat de jocul rezultatelor înregistrate în etapa a XIV-a a Ligii a III-a și a revenit pe primul loc în clasamentul Seriei I, după ce s-a impus sâmbătă, pe stadionul Municipal, în fața Ceahlăului Piatra Neamț, cu scorul de 1-0.

Anunțată de ocazile avute de R. Ciobanu și Stoian, care nu l-au putut învinge în trei rânduri pe portarul Cîmpianu, deschiderea scorului a venit în minutul 41, când Antonesei a transformat impecabil, în vinclu, o lovitură liberă de la 20 de metri.

Mult mai motivată și mai bine adaptată la suprafața de joc, echipa antrenată de Iulian Ionesi își putea dubla avantajul după pauză, dar șutul lui Stoian a nimerit bara.

Ceahlăul putea egala nemeritat la Rădăuți în minutul 89, când Matei a șutat în bară.

S-a terminat 1-0, iar Bucovina a mai făcut un pas mare spre play-off-ul de promovare.

Bucovina Rădăuți: Puianu – Antonesei, Vișinar, Chirilescu, Coajă, Vitu, Plămadă, Stroe, E. Ciobanu, R. Ciobanu, Stoian. Au mai intrat: Florescu, Vatamaniuc, C. Coroamă și Pitic.

În runda viitoare, Bucovina Rădăuți va reveni pe stadionul Municipal pentru meciul cu Dante Botoșani.

Foto: Cristian Plosceac

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Bucovina Rădăuți a revenit pe primul loc în Seria I"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*