Bucovina Rădăuți a început pregătirile de vară

Bucovina Radauti s-a reunit miercuri dupa-amiaza, pe stadionul Municipal, in vederea inceperii pregatirilor pentru viitorul sezon al Ligii a III-a. La primul antrenament din aceasta vara, condus de Daniel Balan, au luat parte 18 jucatori, printre care si cele doua achizitii: atacantii Cosmin Tapu (Ceahlaul Piatra Neamt) si Ionut Plamada (ASU Politehnica Timisoara). In pregatiri cu Bucovina Radauti, cu acceptul conducerii LPS Suceava, se afla si Daniel Bejenar (ex. Foresta).

Lotul prezent la reunirea Bucovinei Radauti: Puianu, Zvoronciuc –portari, Alecsandru, Vitu, Bejenar, Antonesei, Coaja, Danila, Busuioc, Ungurianu, Coroama, Bosinceanu, Paius, Stoian, Ionesi, Tapu, Plamada si Balan – jucatori de camp. Ciobanu a fost invoit de conducerea clubului.

Dupa perioada de reacomodare la efort, Vitu si compania vor intra la inceputul lunii august in regim de cantonament la baza proprie. Primul amical al “alb-albastrilor” este programat pe 24 iulie, la Fratautii Vechi, contra formatiei FC Amicii Bruxelles, prilej cu care Dorin Goian si Daniel Balan vor testa mai multi jucatori ce vor fi chemati in probe. Pana la startul viitorului sezon, Bucovina mai are antamate cate o “dubla’ amicala cu Aerostar (27 iulie si 17 august) si Somuz Falticeni (3 si 10 august). Radautenii mai cauta adversari pentru datele de 31 iulie, 7 si 14 august.

Foto: Cristian Plosceac

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Bucovina Rădăuți a început pregătirile de vară"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*