Bucovina – Putna: 8-1

Bucovina Rădăuţi îşi păstrează pofta de gol în amicale. Echipa antrenată de Lucian Burlacu a bifat a treia victorie în decurs de o săptămână, după ce s-a impus vineri dupa-amiază, cu scorul de 8-1, în faţa divizionarei a patra Bradul Putna, într-un meci de pregătire desfăşurat pe stadionul din Rădăuţi. Gazdele şi-au asigurat succesul prin golurile marcate de I. Ionesi (3), Apostol, Viu, Zaremba, Ţugui şi Pleşca, având încă de la pauză un avantaj de doua goluri. De partea cealaltă, oaspeţii au marcat de Boştiog, în primele minute ale jocului.

Bucovina Rădăuţi: Prutean – Huţanu, Tătar, P. Ionesi, Duţică – Păsăilă, Zaremba, Stoian, Gugeanu – I. Ionesi, Apostol. Au mai intrat: Bujdei, Galan, Viu, Ţugui, Breniuc, Avram, Pleşca şi Alexandru, ultimul fiind un junior adus de la divizionara a patra Unirea Boroaia.

Bradul Putna: Pascal – Lelcu, Ţugui, Georgescu, Biru, Juravle, Cârdei, Boştiog, Iosif, Roman, Martinescu. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat: Mitric, Parasca, Kurilă şi Schipor.

După acest joc, Bucovina Rădăuţi va lua o mică pauză în ceea ce priveşte jocurile de verificare, antrenorul Lucian Burlacu urmând să pună accentul în următoarele zile pe pregatirea fizică a elevilor săi.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Bucovina – Putna: 8-1"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*