Bătălia pe caşcavalul public

Sporting Suceava este varful de lance pe care municipalitatea mizeaza in captarea electoratului microbist sucevean in campania locala din 2012. Clubul patronat de familia Prichici se afla in pole position pentru primirea fondurilor nerambursabile care vor fi alocate fotbalului in urmatorul an. Chiar daca Rapid Suceava parea sa reprezinte echipa fanion a orasului, autoritatile locale ar conditiona finantarea “ceferistilor” in anul viitor de aducerea lui Ioan Radu in functia de antrenor principal. Aceasta varianta agreata de primarie pentru banca tehnica de pe Areni este insa inabusita de un sentiment de neincredere din partea jucatorilor rapidisti. Mai mult, actualul antrenor principal al “alb-visinilor”, Ion Buzoianu, este hotarat sa protesteze vis-à-vis de o eventuala schimbare a sa din functie.

Din cate se pare, tehnicianul sucevean se va prezenta la reunirea lotului, programata pe 10 ianuarie, dar incepand din acel moment este decis sa refuze orice remuneratie venita din partea municipalitatii. Acest confict iscat din senin vine pe fondul mirajului urmatoarelor alegeri locale. Aflat in plina cautare a unei noi echipe care sa reprezinte fotbalul sucevean in esaloanele superioare, primarul Ion Lungu oscileaza intre doua variante: Sporting sau Rapid?

Prima mutare in batalia pentru atragerea “cascavalului” din banii publici a fost facuta de actuala divizionara a treia Rapid CFR care l-a propus pe fostul presedinte al Cetatii, Dumitru Moldovan, ca manager general al echipei si totodata ca principal atu al “ceferistilor” in negocierilor cu primaria, atat in privinta sustinerii financiare, cat mai ales intr-o eventuala mult ravnita promovare in liga secunda. In acest sens, patronul de facto al “alb-visiniilor”, Costel Bujoreanu, s-a intalnit in ultima luna, in doua randuri, in spatele usilor inchise, atat cu Dumitru Moldovan, cat si cu Ion Lungu, in incercarea de a convinge municipalitatea sa ramana alaturi de Rapid si in anul 2011.

In contrapondere, Sporting Suceava propune o echipa pe val, cu sanse concrete de promovare in Liga a III-a la finalului actualului sezon, cu un centru de juniori cu rezultate notabile la nivel national si cu doi oameni de afaceri dispusi sa investeasca si mai mult in activitatea “alb-verzilor”: Ion Prichici (Ramiro) si Ilie Lahman (Railex).

Daca rapidistii recomanda o conducere administrativa cu antecendente in privinta promovarii in liga secunda si o banca tehnica condusa de Ovidiu Murariu, Sporting vine cu o oferta mai avantajoasa pentru primarie din punct de vedere financiar. Un cuvant decisiv in acest sens pare sa-l aiba insa Ioan Radu, singura piesa de neinlocuit pe tabla de sah pe care actualii edili ai orasului isi joaca voturile microbistilor suceveni in perspectiva alegerilor din 2012.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Bătălia pe caşcavalul public"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*