Bronz pentru juniorii IV

LPS Suceava a terminat pe locul III Campionatul Naţional de handbal pentru juniori IV. Turneul final al competiţiei destinate copiilor născuţi în anul 2001 şi mai mici s-a desfăşurat în perioada 12-15 iunie la Sighişoara şi a reunit la start cele mai valoroase 16 echipe din ţară.

Echipa pregătită de Răzvan Bernicu a câştigat toate cele trei partide din faza grupelor preliminare: 19-11 cu Olimpic Târgu Mureş, 28-10 cu Tonus Bucureşti şi 25-17 cu HC Adrian Petrea Reşiţa. În grupele principale, LPS Suceava a înregistrat alte două victorii: 18-13 cu CS Blejoi şi 20-12 cu Romanaţi Caracal. Din păcate, în semifinale, micii handbalişti suceveni au cedat în faţa gazdelor de la CSŞ Sighişoara cu scorul de 16-19. LPS Suceava avea să îşi asigure totuşi medalia de bronz, după ce s-a impus în finala mică, în faţa grupării Olimpic Târgu Mureş, cu scorul de 19-16. Trupa lui Răzvan Bernicu a obţinut şi un premiu special, titlul de cel mai tânăr jucator al turneului diindu-i atribuit lui Lucian Andriescu.

„Locul III pe ţară este un rezultat foarte bun pentru această generaţie. Încheiem un ciclu de patru ani, în care am câştigat două medalii de argint la minihandbal şi de două ori ne-am clasat pe locul V la juniori IV. Anul acesta am fost la un pas de finală. Din şapte meciuri, am pierdut unul singur, contra gazdelor. Chiar dacă majoritatea cluburilor pe care le-am întâlnit sunt private, cu jucători aduşi din ţară, pentru noi a contat că jucăm de mult timp împreună şi formăm un grup unit”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.

Lotul Liceului cu Program Sportiv Suceava a fost format din următorii jucători: Alexandru Babiuc, Ionuţ Andreescu, Emanuel Muntean, Claudiu Lăzurcă, Albert Vizitiu, Mihnea Bejan, Robert Chirilă, Casian Gabinat, Lucian Andriescu, Ionuţ Huţan, Samuel Stanciuc şi Sebastian Maierean.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Bronz pentru juniorii IV"

  1. pe acesti copii ar trebui Razvan sa se concentreze! Sa i creasca pt prima echipa.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*