Bota, inamicul nr.1

Războiul româno-lusitan nu s-a desfăşurat doar pe teren. Oficialii clubului Liberty Sao Bernardo au recurs la toate mijloacele pe care le-au avut la dispoziţie pentru a-şi asigura victoria. Omul cheie în această ecuaţie a fost dinamovistul Sebastan Bota(foto), cel care le-a şi pus la dispoziţie portughezilor toată recuzita necesară unei astfel de întâlniri.

Jucătorii Universităţii au dezvăluit motivul pentru care echipa suceveană nu s-a descurcat foarte bine pe atacurile poziţionale. “Au anticipat bine toate schemele noastre. Orice încercam erau pregătiţi. Se vede că au avut multe materiale cu noi. Din fericire, pe contraatac nu au avut ce să ne facă” a spus Mădălin Tuţu.

“Noi am avut un DVD, ei au avut foarte multe. Se pare că avem câţiva “prieteni” buni. Fostul nostru adversar, translator la meciurile cu portughezii, le-a dat tot ce era nevoie celor din Sao Bernardo. Invidia…” a completat Florin Dospinescu, făcând referire la Sebastian Bota, cel care a pierdut cu Dinamo la Suceava în ultima etapă.

De altfel, Bota a recunoscut încă de vineri că în dubla din Challenge Cup îi va ţine pumnii fostei sale echipe din Portugalia.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Bota, inamicul nr.1"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*