Biletul în Challenge Cup, 15 lei

Sucevenii care doresc să urmărească din tribună primele două meciuri ale echipei locale de handbal în Cupa Challenge vor trebui să scoată din buzunar suma de 30 de lei. Tichetele de acces pentru dubla Universităţii cu Bnei Hertzelyia se vor pune în vânzare la mijlocul săptămânii viitoare.

Abonamentele achiziţionate de suporterii suceveni la începutul sezonului sunt valabile doar în Liga Naţională. Pentru jocurile din Europa fanii Universităţii trebuie să îşi achiziţioneze alte tichete. La fel ca şi în anii trecuţi, abonaţii vor avea prioritate.

“Biletele pentru dubla din Challenge Cup, cu Bnei Hertzelyia, se vor pune în vânzare miercurea viitoare la preţul de 15 lei biletul pe meci. Miercuri, joi şi vineri pentru abonaţi, iar în săptămâna jocului vor putea să îşi achiziţioneze tichete şi ceilalţi doritori. Biletele se vor putea cumpăra de la secretariatul clubului Universitatea”, a anunţat directorul de marketing al “studenţilor”, Bogdan Bulină.

Ambele jocuri pe care Universitatea Suceava le susţine în compania israelienilor de la Bney Hertzelyia se vor desfăşura la Suceava, pe 26 şi 27 noiembrie, de la ora 11:00. Partidele vor fi arbitrate de o brigadă din Serbia, formată din Marco Boricic şi Dejan Markovic. Din partea Federaţiei Europene de Handbal a fost delegat grecul Antonis Hadjinikolaou.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Biletul în Challenge Cup, 15 lei"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*