Bibirig: “S-au simţit absenţele”

Problemele de efectiv si greselile tehnice sunt in opinia antrenorului Leonard Bibirig principalele cauze ale infrangerii suferite de Universitatea pe terenul celor de la Pandurii Targu-Jiu, in runda inaugurala a Ligii Nationale la handbal masculin.

Am venit la Târgu Jiu ştiind că ne aşteaptă un meci greu având în vedere faptul că ne-am întâlnit şi la turneul de la Chiajna. Am făcut o primă repriză foarte slabă cu multe greşeli tehnice. Am încercat sa reparam în a doua repriză ceea ce am greşit în prima parte a meciului dar nu am reuşit în totalitate. La noi, aşa cum se ştie, se simte lipsa celor accidentaţi, şi avem cinci jucători care au lipsit”, a declarat Leonard Bibirig pentru portalul gorj-domino.ro.

Tehnicianul “studentilor” a laudat in schimb prestatia gazdelor, mentionand ca echipa din Targu-Jiu se va inscrie in acest sezon in lupta pentru un loc in cupele europene. “Ne-au surprins cu dăruirea arătată şi dorinţa de a câştiga, ceea ce nouă ne-a lipsit în prima repriză. Eu zic că echipa din Târgu Jiu arată ca una de cupe europene, având în vedere transferurile pe care le-au făcut anul acesta”, a completat Bibirig la conferinta de presa de la finalul jocului.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Bibirig: “S-au simţit absenţele”"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*