Avrămia, pus pe liber de CSU Craiova

Adrian Avramia - foto Filipciuc DanAdrian Avramia - foto Filipciuc Dan

Suceveanul Adrian Avrămia şi-a încheiat aventura în Oltenia. Conform site-ului oficial al clubului, CSU Craiova a reziliat marţi contractul cu fundaşul central pe cale amiabilă.

În vârstă de 23 de ani, Adrian Avrămia a ajuns la Craiova în urma cu un an, de la CSMS Iaşi. Plecarea fălticeneanului din Copou, de unde fusese convocat la reprezentativele României de juniori şi tineret, ba chiar şi în lotul lărgit de seniori, s-a dovedit total neinspirată. Pe parcursul sezonului trecut, acesta a jucat pentru CSU Craiova doar 70 de minute în Cupa României, cu Viitorul Constanţa, şi 20 de minute în campionat, împotriva celor de la Concordia Chiajna. În schimb, a contribuit la promovarea echipei a doua a clubului în liga a treia.

Avramia Adrian

Născut pe 31 ianuarie 1992 la Fălticeni, în familia cunoscuţilor antrenori de canotaj Vasile şi Ana Avrămia, Adrian a început fotbalul în oraşul natal, la Juventus Fălticeni, în anul 2003. A evoluat apoi la CSŞ Nicu Gane Fălticeni, iar în 2007 a fost transferat la juniorii Politehnicii Iaşi de antrenorii Marian Moldovan şi Dănuţ Munteanu. A început fotbalul pe postul de atacant, dar antrenorul de la Politehnica II, Adrian Kereszy, l-a reprofilat în postura de fundaş central.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Avrămia, pus pe liber de CSU Craiova"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*