Avem stadion de Europa League. Pe hârtie.

Municipalitatea continuă demersurile pentru construirea unui complex sportiv. Pe hârtie, ar fi vorba despre un stadion cu 15.000 de locuri şi cu pistă de atletism. Cât priveşte banii, toată baza stă în fondurile europene.

“Avem o primă fază a studiului de prefezabilitate a acestui stadion, cu o capacitate de 15.000 de locuri. Un stadion cu 15.000 de locuri poate găzdui meciuri din Europa League, eu zic să ne întindem cât ne ţine plapuma. Au venit şi cu nişte schiţe cu proiecte megalomane, dar nu sunt de acord. Eu zic că pentru oraşul nostru un stadion cu 15.000 de locuri este fezabil. Au fost discuţii dacă să aibă sau nu pistă de atletism. Mai nou, stadioanele se fac fără pistă de atletism, dar eu am zis să facem. S-a făcut o primă estimare şi ar costa undeva la 18 milioane de euro un nou stadion, 1.200 de euro pentru un loc conform specialiştilor care lucrează la studiul de fezabilitate. Eu sper ca în acest an să aprobăm şi indicatorii tehnico-economici. Trebuie să fim realişti, singura noastră soluţie de a avea un stadion nou este să prindem nişte fonduri europene. Primăria nu are bani să facă un stadion nou, iar un parteneriat public-privat este greu de pus în aplicare pentru că acel investitor şi-ar amortiza foarte greu investiţia din vânzarea de bilete. Mai sunt unii care visează cai verzi pe pereţi, vor să le dai jumătate de oraş ca să facă un stadion. Sunt foarte mulţi primari din România care au ridicat această problema, că vor să construiască stadioane. În majoritatea oraşelor din ţară stadioanele sunt vechi, de 60-70 de ani, cu vreo două excepţii, ca Ploieştiul şi Clujul”, a spus primarul Sucevei.

COMENTARII:

5 Comentarii la "Avem stadion de Europa League. Pe hârtie."

  1. Mai degraba faceti.va echipa ca sunteti cu un picior in liga 3…

  2. Super idee pocitanie ce esti. Dar parerea mea e ca in loc de iarba sa pui pavele ca altfel de unde dracu mai scoti si tu de`o chiftea. Luate-ar dracu de nesimtit si mincinos !!!

  3. Stadion nou cred în anul 3000 și un pic nea Lungu Ionel ia prima lui pensie sau e mort

    Suceava oraș mare unde sportul moare

    Și zâmbești și continui să speri visând la caii verzi pe pereți
    La caii verzi pe pereți.. caii verzi pe pereți
    La caii verzi pe pereți
    La caii verzi pe pereți
    La, la la.. la la la la la la la.

    Mai bine mă laș tras de 6 căi frumoși

  4. Asa e ma mai bine faceti echipa pruma data si apoi stadionul ca de nu o sa meqrga avintul volovat si radio şanț burla sa joace pe stadion de 15.000 de locuri si de europa league. Hay radautu ca la anu jucam pe stadion nou. Jajajaja

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*