Articole scrise de Aurelian




galerie suporteri Dakay Cetatea 2008 2

Oda unui ultras trist

Sub cetatea noastra mândră, cunoscută şi în lume, S-a-nfiinţat echipă mare, ce purta acelaşi nume. Şi-nainte chiar să joace, minţile cele-nfocate, O vedeau învingatoare în cupe şi campionate. Noi, o…








10 lucruri despre Crosul lui Bălan

Fara absolut nici o legatura cu viitoarele alegeri de la Primaria Suceava ci doar din grija pentru sanatatea sucevenilor, la initiativa deputatului Ioan Balan se va organiza pe 6 septembrie…


Rapid Negru Buziuc

Despre liga a II-a

V-ati pus vreodata intrebarea daca formatul in care s-a jucat liga a II-a a fost potrivit? Eu unul va zic ca nu, a fost cel mai prost posibil pentru circumstantele…


Teatru în Suceava

Nu cu mult timp in urma, primarul Ion Lungu a anunţat că „suntem foarte aproape să avem din nou teatru adevărat la Suceava”. Chiar daca toata lumea stie ca edilul…


Asfaltarea

Subsemnatul, cetatean cinstit si platitor de taxe, vad intr-o zi o hartiuta pe parbrizul masinii, sub stergator. Dupa ce-mi trece momentul de panica cu gandul la o amenda, citesc si…


Stadionul Areni

10 obiective din Suceava

Municipiul Suceava, resedinta si totodata cel mai mare oras al judetului omonim, este unul dintre cele mai vechi orase din Romania, dispunand de numeroase obiective istorice si turistice. Printre acestea,…


Olimpiada tiganilor

Inainte sa ma catalogati ca rasist, sa stiti ca poate mai mult decat oricine le doresc tiganilor tot binele din lume. Undeva departe. Revenind la treburi serioase, daca maine, undeva…


Confesiunile unui parior

Zi de zi, tot mai multi oameni cad prada unui flagel deosebit de periculos, unui drog care provoaca cea mai puternica dependenta si care lasa in urma persoane distruse, dezumanizate…


Record la Urgenţe

Am citit intr-un ziar local urmatoarea stire: “Numarul de prezentari la Urgentele Spitalului Suceava a depasit orice record”. Eu as zice ca a depasit “recordul”, nu “orice record” dar sa…


10 lucruri despre Suceava

10 lucruri pe care nu le stiati despre orasul Suceava: 1. Numele orasului provine din maghiarul “szucs” (pronuntat “suci”) care inseamna “cojocar”. Acest lucru nu este in ordine deoarece noi…


Viitorul arată bine

Rapid Suceava a invins ieri, pe Areni, campioana Ucrainei Shakhtar Donetsk cu scorul de 3-1 (2-0) in primul amical de la reintoarcerea ceferistilor din cantonamentul de la Poiana Negrii. Cei circa…