Au rămas fără adversari

Rapid Suceava a ramas fara adversari in meciurile de pregatire. Gruparea “ceferista” a fost nevoita sa-si anuleze cele doua amicale pe care le avea programate in aceasta saptamana in compania formatiilor Csms Iasi si Petrotub Roman din cauza starii terenurilor din Suceava. “Am decis sa anulam cele doua meciuri, dupa ce nici Iasul, nici Romanul, nu au acceptat sa joace la Itcani. Le-am explicat ca terenul a fost dezapezit, dar probabil nu au vrut sa riste vreo accidentare. Am primit propunerea ca noi sa mergem la Iasi, dar ne-am saturat de atatea deplasari si am refuzat”, a spus antrenorul Bogdan Tudoreanu, care este convins ca, in actualele conditii meteo, startul returul Ligii a 3-a va fi amanat cu cel putin o saptamana.

Nici cei de la Sporting nu au un program prea incarcat in amicale, in lipsa unui teren de joc, trupa lui Claudiu Sevaciuc fiind nevoita sa-si amane testul de maine cu Fc Botosani. La sfarsitul saptamanii, “alb-verzii” intentioneaza sa se deplaseze la Piatra Neamt, pentru un test in compania celor de la Petrotub Roman.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Au rămas fără adversari"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*