Arbitru bătut la Păltinoasa

Nu a fost liniste pe stadioanele din judet nici macar in preziua alegerilor locale. Dupa incidentele petrecute de Paste, la Mihoveni, sambata a venit randul celor din Paltinoasa sa-si dea in petec pe stadioanele din judet.

Astfel, la finalul meciului dintre Victoria Paltinoasa si Larix Dornisoara, contand pentru ultima etapa a Ligii a V-a – seria de vest, scor 4-2, mai multi jucatori ai echipei gazda au sarit la bataie la arbitrul Andrei Corduneanu, reprosandu-i acestuia faptul ca a acordat patru cartonase impotriva celor din Paltinoasa. Alertat telefonic, un echipaj de la Sectia 10 Politie Rurala Paltinoasa s-a deplasat la fata locului si a intervenit pentru aplanarea scandalului, asigurând protectia arbitrilor si a observatorului de joc, Eduard Lichtenstein, pe care i-a condus într-o încapere din sala de sport aflata în imediata apropiere, dispunând în acelasi timp si masuri politienesti pentru asigurarea integritatii fizice a jucatorilor echipei oaspete si a mijlocului de transport cu care acestia au venit la stadion.

Din primele verificari efectuate, a rezultat faptul ca, in ultimele zece minute ale partidei jucate sambata, la Paltinoasa, arbitrul central Andrei Corduneanu (23 de ani), din municipiul Falticeni, a eliminat trei jucatori ai echipei gazda, unul fiind eliminat anterior, fapt ce a nemultumit atât spectatorii cât si jucatorii echipei gazda, desi scorul le era favorabil. În momentul în care arbitrul a fluierat sfârsitul partidei, jucatorii eliminati s-au îndreptat spre acesta pentru a-i reprosa modul de arbitraj, iar unul dintre jucatori, Vasile Razvan Bilan, l-a lovit. PolitIstii aflati la fata locului au asigurat masuri de pastrarea ordinii publice în zona stadionului, asigurându-le conditiile necesare arbitrilor si observatorului delegat pentru întocmirea documentelor dupa finalul partidei si ulterior au condus atât arbitrii cât si jucatorii echipei oaspete pâna în afara localitatii pentru a evita fapte de violenta ale localnicilor. Cum arbitrul Andrei Corduneanu a depus plangere impotriva jucatorului Vasile Razvan Bilan, fiind intocmit dosar penal privind savarsirea infractiunii de “lovire si alte violente”.

Cazul va ajunge joi pe masa Comisiei de Disciplina din cadrul AJF Scueava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Arbitru bătut la Păltinoasa"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*