Anton riscă dosar penal

Ciprian Anton, ultimul preşedinte al FC Cetatea Suceava, ar putea fi nevoit să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor. Patronul firmei de insolvenţă Euro Consulting SPRL, deputatul Mircea Grosaru, a declarat că principalul creditor al clubului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, a solicitat în repetate rânduri ca foştii conducători ai clubului să răspundă patrimonial dar şi penal pentru datoriile acumulate.

Cum faptele lui Dumitru Moldovan au fost deja prescrise, Ciprian Anton a rămas singurul împotriva căruia firma de insolvenţă ar putea face plângere penală.

“Finanţele au insistat şi pentru atragerea răspunderii penale a celor responsabili pentru situaţia în care a ajuns clubul. Acum ar mai fi vorba numai de Ciprian Anton pentru că la Moldovan s-au prescris deja acuzaţiile”, a explicat Mircea Grosaru.

Potrivit unui raport depus săptămâna trecută la Tribunalul Suceava, pe lângă acuzaţiile mai vechi privind modul în care au fost gestionate fondurile clubului Cetatea, fostul preşedinte Ciprian Anton este considerat responsabil şi pentru aproximativ 300 de transferuri care ar fi fost efectuate ilegal în ultimele luni de existenţă ale clubului. Toate aceste transferuri vor fi contestate în instanţă de către firma de insolvenţă.

Rămâi pe GazetaSV.ro pentru a afla numele jucătorilor ale căror transferuri ar putea fi anulate de judecătorii Tribunalului Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Anton riscă dosar penal"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*