Amicale cu Iaşi şi Cluj

În primele patru săptămâni de la reluarea antrenamentelor, rugbyştii suceveni s-au axat pe pregătirea în sală. Componenţii grupării CSM Suceava vor începe pregătirile în aer liber în a doua jumătate a lunii februarie, atunci când urmează să dispute şi două meciuri amicale.

Chiar dacă majoritatea antrenamentelor de până acum s-au desfăşurat în sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal, echipa locală de rugby a susţinut şi un joc amical în compania juniorilor de la CS Gura Humorului. Antrenorul Constantin Vlad are în vedere alte două meciuri de pregătire pe parcursul acestei luni. În primul dintre acestea, CSM Suceava va întâlni, pe 15 februarie, gruparea Universitatea Cluj, aflată în cantonament la Vatra Dornei. Dacă suprafaţa de joc o va permite, partida se va desfăşura la Gura Humorului, în caz contrar ruybştii suceveni urmând să se deplaseze la Vatra Dornei. Începând cu 28 februarie, în judeţul Suceava va efectua cantonamentul montan Politehnica Iaşi, prilej pentru ca CSM Suceava să susţina un nou amical puternic. Şi tehnicianul Constantin Vlad are în plan un stagiu de pregătire centralizat, însă acest lucru depinde de bugetul pe care echipa locală de rugby îl va avea la dispoziţie pentru acest an. Noua ediţie a eşalonului secund va debuta pe 30 martie.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Amicale cu Iaşi şi Cluj"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*