Amical de lux

Aşa cum anunţa de săptămâna trecută, antrenorul echipei locale de volei, Victor Pancu a reuşit să perfecteze un amical puternic pentru elevii săi înaintea reluării competiţiei oficiale. CSMU LPS Suceava a întâlnit la Piatra Neamţ, echipa locală, formaţie ce evoluează în primul eşalon al ţării.

După ce au reluat antrenamentele pe 5 ianuarie, voleibaliştii suceveni au avut şansa să îşi măsoare forţele la sfârşitul săptămânii trecute cu prim-divizionara din Piatra Neamţ. Chiar dacă gazdele s-au impus în toate cele 4 seturi disputate, elevii lui Victor Pancu au avut o prestaţie foarte bună, laudată chiar şi de adversari. “Nemtenii credeau ca vor pierde timpul cu noi, dar la sfarsit ne-au laudat. Ne-au spus ca formam o echipa puternica si am putea sa ne descurcam bine in play-off.” a declarat pentru gazetasv, antrenorul Victor Pancu.

Deşi trebuiau să debuteze în noul an în această sâmbătă, voleibaliştii suceveni vor reintra în competiţiile oficiale abia peste o săptămână, întrucât adversarii sucevenilor, de la Agronomia Bucureşti, au cerut amânarea partidei. După acest meci, elevii lui Victor Pancu vor intra în Play-OFF, acolo unde îi aşteaptă meciuri foarte grele. Adversara CSM Bucureşti s-a întărit puternic în această iarnă, în timp ce sucevenii nu au reuşit să transfere nimic.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Amical de lux"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*