Am scapat usor

Întrunită miercuri, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a hotărât sancţiunile în cazul partidei Cetatea – Ceahlăul, joc în timpul căruia a fost agresat arbitrul Marius Bocăneală. Din fericire, cei trei jucători ai Cetăţii eliminaţi pentru acumularea a două cartonaşe galbene, Martin, Cotolan si Celpan au rămas fiecare cu câte 1 joc suspendare şi 500 lei penalitate sportivă, astfel că vor putea evolua în următoarea etapă, cu Concordia Chiajna. Aşa cum era de aşteptat, ţapi ispăşitori au fost declaraţi Bolohan(foto) şi Pavel, cei doi fiind suspendaţi pentru un an de zile şi amendaţi cu câte 5.000 lei. Mugur Bolohan a evitat să vorbească despre decizia Comisiei de Disciplină. Antrenorul Marian Pană consideră ca depinde de cei doi dacă vor mai putea reveni în fotbal după această sancţiune. Surprinzător este faptul că şi Florin Cristescu a fost amendat cu 3 jocuri şi 4.200 de lei pentru că ar fi lovit arbitrul, deşi imaginile contrazic categoric acest lucru. Pană a evitat sa comenteze decizia Comisiei însă a mărturisit că îşi doreşte să colaboreze şi în viitor cu Florin Cristescu.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Am scapat usor"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*