Alt an, alte promisiuni

Un nou stadion ar putea fi construit într-un viitor nu prea îndepărtat în municipiul Suceava, afirmă primarul Ion Lungu. Şeful administraţiei locale a declarat că a purtat discuţii cu un potenţial investitor în proiectul complexului sportiv ce ar urma să fie ridicat la marginea urbei reşedinţă de judeţ, respectiva firmă fiind interesată de o colaborare în acest sens. Lungu crede că obiectivul ar putea fi materializat printr-un parteneriat public-privat, stadionul Areni fiind tot mai contestat de Inspectoratul de Stat în Construcţii. „Ţinta noastră este să construim un nou stadion, mai ales că avem deja aprobat planul urbanistic zonal pentru o bază sportivă, la intrarea în municipiu. Nu ascund deloc faptul că am avut o discuţie cu un investitor pe această temă şi sper să şi perfectăm un parteneriat în acest sens. Insist pe acest proiect şi pentru că cei de la Inspecţia în Construcţii ne tot avertizează că jumătate din stadionul Areni nu mai este funcţional. Pe de altă parte, cheltuielile de reabilitare sunt colosale, iar din acest motiv e mai bine să construim unul nou”, a precizat edilul-şef al Sucevei.

Ion Lungu spune că eventualul investitor în viitorul complex sportiv ar urma să primească la schimb terenul de sub stadionul Areni. „Altfel, nu vine nimeni să facă acte de caritate la Primărie”, a explicat primarul. Complexul de la intrarea în Suceava, dinspre Fălticeni, ar putea cuprinde o sală polivalentă cu 5.000 de locuri, un bazin olimpic de înot, stadion cu o capacitate de 15.000 de locuri, parcuri, spaţii verzi, parcări şi alte terenuri de sport în aer liber. Sala de sport de 7,5 m înălţime şi 70 m deschidere se anunţă a fi una ultramodernă, cu spaţii pentru antrenament, vestiare pentru sportivi şi antrenori, dotări pentru încălzirea dinaintea întrecerilor şi recuperare, săli pentru bowling şi kinetoterapie.

Conform indicatorilor-economici aprobaţi la începutul anului 2011, cheltuielile s-ar ridica la 3 milioane de euro, investiţia urmând să fie eşalonată pentru o perioadă de patru ani. (Sursa: Evenimentul)

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Alt an, alte promisiuni"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*