Alegerile AJF, pe 2 martie

Alegerile pentru functiile din conducere din cadrul Asociatiei Judetene de Fotbal vor avea loc pe 2 martie, in cadrul unei Adunari Generale Ordinare a membrilor afiliati. Aceasta data urmeaza sa fie validata de catre membrii Comitetului Executiv al AJF intr-o sedinta de urgenta ce va avea loc miercuri. Drept urmare, Adunarea Generala Extraordinara stabilita initial pentru data de 30 ianuarie a fost anulata.

Decizia de maine a Comitetul Executiv vine ca urmare atat a presiunii cluburilor din judet, 38 dintre acestea manifestandu-si dorinta ca alegerile sa aiba loc in luna martie si nu la finalul sezonului, cat si intalnirii pe care actualul presedinte al AJF, Aurel Daicu, a avut la finalul saptamanii trecute, la Brasov, cu Gica Popescu, principalul favorit la castigarea sefiei Federatiei Romane de Fotbal.

Fostul international si-a anuntat de altfel prezenta la Suceava, pe 2 martie.

Astfel, alegerile pentru conducerea AJF Suceava vor avea loc cu doar trei zile inainte de alegerile pentru presedintia FR de Fotbal, programate pe 5 martie.

Pe ordinea de zi va fi alegerea presedintelui AJF Suceava, plus prezentarea bilantului contabil, propuneri, afilieri si dezafilieri. Se anunta o Adunare Generala furtunoasa, am inteles ca va veni si domnul Gica Popescu. Trebuie puse niste lucruri la punct, trebuie sa se stipuleze anumite lucruri, pentru ca altfel va fi un balci. Daca va intra acolo oricine, va fi o cearta continua, cine va pierde va contesta si vom ajunge de rasu-plansu…”, considera Manuel Costache, reprezentantul echipelor de Liga a IV-a in Comitetul Executiv.

Pana in acest moment, in cursa pentru presedintia AJF s-au inscris actualul presedinte, Aurel Daicu, si managerul clubului Sporting Suceava, Ciprian Anton.

Mandatul actualului presedinte al AJF Suceava expira pe data de 6 martie 2014.

In aceiasi sedinta de maine, Sebastian Gheorghe urmeaza sa fie validat in postul de presedinte al Comisiei Judetene de Arbitri, acesta urmand sa-i inlocuiasca pe Dumitru Antoniu, cel care a demisionat subit din functie la inceputul acestui an.

Cine va castiga alegerile pentru functia de presedinte al AJF Suceava?

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Alegerile AJF, pe 2 martie"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*