Aerostar – Sporting: 2-0

Sporting Suceava a pierdut astazi, cu scorul de 0-2, pe terenul celor de la Aerostar Bacau, in primul meci pe care “alb-verzii” l-au disputat in actualul sezon al Ligii a III-a cu Ovidiu Murariu in postura de antrenor. Fortati de situatia ingrata din clasamentul seriei intai, acolo unde, inaintea rundei a XIX-a ocupau ultimul loc, bacauanii au luat cu asalt poarta oaspetilor inca din startul intalnirii, reusind sa deschida scorul in minutul 10 prin Patriche, care a trimis mingea in poarta dupa o respingere gresita a fundasilor suceveni. “Alb-verzii” au incercat o reactie imediata, dar Paius a cerut in zadar penalty la un fault in careu, iar apoi Lutac a trimis pe langa tinta o minge centrata de Gheorghiciuc. De partea cealalta, gazdele si-au dublat avantajul in minutul 41, cand Boghian a profitat de o noua nesincronizare a sucevenilor si a stabilit scorul pauzei la 2-0. In partea secunda, trupa lui Ovidiu Murariu a avut in doua randuri sansa de a reveni in joc, dar nou-intratul Nitu nu a fructificat niciuna. S-a terminat 2-0, iar Aerostar Bacau pleaca in play-out cu sase puncte de pe urma meciurilor cu cei de la Sporting.

Am vazut si parti bune, dar si carente in jocul nostru, mai ales la nivelul fundasilor centrali. Acolo a fost punctul nostru nevralgic in meciul de astazi. Tinand cont de rezultat, nu pot sa ma declar multumit in totalitate, dar s-a vazut ca acesti copii au potential. Am tinut ritmul cu adversarii, am avut posesie, dar plusul de experienta al bacauanilor si-a spus cuvantul exact cand a trebuit”, a declarat noul antrenor al Sportingului, Ovidiu Murariu.

Sporting Suceava a inceput in urmatoarea formula: Bejenariu – Moldovan, Danieliuc, Nastasiu, Siminicariu, Viu, Gheorghiciuc, Catargiu, Nichitoaia, Paius, Lutac. Antrenor: Ovidiu Murariu. Pe parcurs au intrat: Nitu, Rotar, Costan si Cutas.

FC Pojorata – Bucovina Radauti se joaca maine, in epilogul etapei

Etapa a XIX-a se incheie maine cu duelul local dintre FC Pojorata si Bucovina Radauti, programat cu incepere de la ora 15.00, pe terenul echipei antrenate de Danut Mandrila. Meciul are o importanta majora pentru gazde, care, in cazul unei victorii, ar egala la puncte pe CSM Moinesti, ocupanta locului 6 in clasamentul seriei intai, ultimul calificabil in turneul play-off. In meciul direct din tur, cele doua formatii au incheiat la egalitate pe stadionul “Municipal” din Radauti, scor 1-1.

Partida de astazi dintre FC Pojorata si Bucovina Radauti va fi condusa de o brigada de arbitri din Cluj-Napoca, formata din Mihai Spanu, la centru, asistat la cele doua tuse de Anghel Todea si Monica Rigo.

Rezultatele etapei a XIX-a:
Ceahlaul II – Stiinta Miroslava 3-0
FCM Dorohoi – Petrotub Roman 3-2
Aerostar Bacau – Sporting Suceava 2-0
Kosarom Pascani – Cetatea Targu Neamt 3-1
FC Pojorata – Bucovina Radauti (maine)
CSM Moinesti a stat in aceasta runda.

Vezi clasamentul Ligii a III-a!

COMENTARII:

4 Comentarii la "Aerostar – Sporting: 2-0"

  1. Cea facut radautu?

  2. 1-0 pt pojorita.buhacianu min 60 din penalty

  3. Hahaha,iar si luat.o la buba..spuneti pa la liga a3…cu toate adunaturile cum dracu sa te menti in liga 3 api sa mai faci si performanta:)))-

  4. hahaha daca vrei sa stii de noul regulament FRF legat de liga 3 spune cam sasa anul asta nu mai retrogradeaza nimeni pt ca vor ca de la anul sa fie in fie care serie cate 14 echipe asa ca te rog laso mai moale cu cei de la RADAUTI

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*