ACS Juniorul Suceava, pe podium în Franța

ACS Juniorul Suceava - Franta

ACS Juniorul Suceava s-a făcut remarcată și pe plan internațional. Astfel, grupele de 2003 ale “alb-verzilor” au ocupat locurile 2 și 3 la un puternic turneu organizat la sfârșitul săptămânii trecute în localitatea franceză Aimargues și care a adunat la start 24 de echipe.

Aflați la prima experiență pe plan european, tineri fotbaliști pregătiți de Bogdan Pantea și Ovidiu Vranău au ajuns cu prima echipă până în finala turneului din Hexagon, după un parcurs cu 7 victorii, o remiză, și un eșec la limită, suferit în marea finală disputată în fața celor de la Toulouse, club la care este legitimat și suceveanul Mihai Roman.

Până în finală, Nechita și compania au învins pe Aimargues (5-0), Ajaccio (2-1), Muret (4-0), Arpajon (1-0), Bompas (3-0), Olympique Lyonnais (1-0), Valenciennes (3-0) și au remizat cu,FC Riom (0-0).

Cea de-a doua echipă de la ACS Juniorul Suceava a ocupat locul 3 la turneul din Franța, cu un bilanț de șapte victorii și două înfrângeri.

Pe lângă cele două trofee și cupe pentru fiecare jucător în parte, ACS Juniorul a câștigat prin Răzvan Zafotă și titlul de “cel mai bun portar”.

“A fost o experiență benefică pentru acești copii, care și-au putut testa nivelul în compania celor mai bune echipe din sudul Franței. S-au prezentat foarte bine. Faptul că am jucat în afara țări i-a motivat foarte mult”, a precizat antrenorul Bogdan Pantea, care a ținut să le mulțumească părinților, dar și firmei Tarsin, care, pe lângă faptul că le-a asigurat transportul în Franța, a anunțat că îi va premia pe mici fotbaliști de la ACS Juniorul cu un nou rând de echipament sportiv.

Ajunsă în Franța din postura de câștigătoare a Brașov Indoor Cup, grupele de 2003 de la ACS Juniorul au fost formate din următorii jucători: Răzvan Zofotă, Sebi Nechita, Alex Crap, Andrei Varasciuc, David Toader, Albert Hofman, Denis Solovăstru, Alex Cazac, Leonard Pascar, Cristinel Măzăreanu, Vlad Hreceniuc, Robert Făgăraș, Tiberiu Danileț, Vlad Luțu și Marian Ilie.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "ACS Juniorul Suceava, pe podium în Franța"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*