ACS Juniorul, aur și argint la Zalău

ACS Juniorul Suceava 2008ACS Juniorul Suceava 2008

Clubul ACS Juniorul Suceava a urcat două ori pe podium la cea de-a 13-a ediție a Cupei Viitorul Zalău. Grupa de 2008, condusă de Ovidiu Vranău s-a, clasat pe primul loc la categoria de vârsta 2008, iar grupa de 2010, pregătită de Iulian Ignătescu, a câștigat medaliile de argint.

La 2008, ACS Juniorul a înregistrat patru victorii și un egal în faza grupelor: 3-0 cu ACS Trans Bistrița, 10-0 cu Viitorul Zalău II, 2-1 cu Luceafărul Oradea și 2-1 cu SC F.A. Demian, respectiv 1-1 IL Calcio Satu Mare. În semifinală, jucătorii antrenați de Ovidiu Vranău au depășit gazdele de la Viitorul Zalău la loviturile de departajare, cu 3-1. După ce în faza grupelor au terminat la egalitate cu Il Calcio Satu Mare, în finală sucevenii și-au tras partea leului, reușind să se impună cu scorul de 2-0.

Pe lângă medaliile de aur, ACS Juniorul a primit și două premii individuale. Fabian Danileț a fost jucătorul evidențiat al turneului, iar Iustin Grigoraș a primit titlul de cel mai bun portar.

„A fost un turneu foarte reușit pentru noi și am arătat o dată în plus că în Suceava sunt copii foarte talentați. Felicit toți jucătorii pentru dăruirea și spiritul de echipă de care au dat dovadă. Aceste lucruri ne-au ajutat să nu pierdem nici un joc din cele șapte disputate”, a declarat antrenorul Ovidiu Vranău.

Tehnicianul sucevean s-a bazat la Zalău pe următorii jucători: Iustin Grigoraș, Luca Dascălu Bulină, Alexandru Anton, Fabian Danileț, Darius Curic, Vasile Baciu, Alexandru Chirilă, Eduard Pascaru, Daniel Savu, Mihai Dănilă și Răzvan Fodor.

ACS Juniorul Suceava 2010

ACS Juniorul Suceava 2010

Întrecerea destinată categoriei de vârstă 2010 s-a desfășurat sub forma unui turneu la care au participat șapte echipe. ACS Juniorul a înregistrat cinci victorii și o înfrângere, clasându-se în final pe locul secund. Jucătorii pregătiți de Iulian Ignătescu au învins Juniorul Botoșani cu 3-1, Viitorul Zalău I cu 10-2, Viitorul Zalău II cu 21-1, Kinder Târgu Mureș cu 3-0 și Primavera Satu Mare cu 4-3. Singura înfrângere suferită de „alb-verzi” a fost în compania echipei Luceafărul Cluj, scor 1-3. Suceveanul Alex Neamțu a fost declarat jucătorul turneului.

Antrenorul Iulian Ignătescu a mizat pe următorii jucători: Eduard Constantinescu, Luca Petrea, Alex Neamțu, Fabian Nica, Ianis Lupu și Răzvan Rotaru.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "ACS Juniorul, aur și argint la Zalău"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*