Achiziţie din lumea mondenă în Zăvoi. Florin Costea poate debuta cu Foresta

CSM Ramnicu Valcea tocmai a facut o achizitie din lumea mondena inaintea meciului de sambata cu Foresta. L-a legitimat in aceasta saptamana pe Florin Costea, fostul atacant al Stelei semnand pana in iarna cu gruparea din Zavoi.

”Mă pregătesc aici de un an, sunt foarte bucuros că revin pe teren după o lungă perioadă în care nu am evoluat. Am avut şi probleme medicale, am încercat să plec în străinătate, dar nu s-a putut concretiza transferul şi am venit aici să joc până la iarnă. Sper să am evoluţii cât mai bune şi eu, dar şi echipa şi CSM să urce cât mai sus în clasament. Ne-am dorit de la început să fim pe primele locuri, echipa va urca dacă vom aduna victorii şi vom avea rezultate, dar vedeţi acum, că suntem jos în clasament”, a declarat atacantul Florin Costea pentru www.liga2.ro.

Dacă va primi cartea verde până mâine, “Nila” va fi titular contra Forestei. ”Am lucat cu Jerry şi o jumătate de an la Severin şi câţiva ani la Craiova. Am avut o colaborare bună, la fel va fi şi aici. Jerry a venit cu intenţii bune, rezultatele nu sunt aşa bune cum ne doream, dar sperăm ca de sâmbătă încolo să câştigăm şi să aducem echipa în faţă. Fizic am nevoie de trei-patru meciuri să pot intra din nou în ritm. Am un an de când nu am jucat un meci oficial. Dacă Jerry va avea nevoie de mine sâmbătă şi îmi va veni cartea verde, atunci sigur voi evolua”, a mai spus Costea.

6 prezente la echipa nationala a Romaniei are bifate atacantul Florin Costea.

Pe langa Florin Costea (31 de ani), tehnicianul gruparii oltene, Jerry Gane, mai are o serie de jucatori experimentati in lot, cum ar fi Daniel Stana, Mihai Dina sau Calin Cristea, ultimul venind in pauza de vara de la formatia libaneza Racing Beirut. “Foresta Suceava este un adversar periculos. Vine dupa multe victorii in campionat si care se vede ca joaca bine din momentul in care la echipa a ajuns tehnicianul Popovici. Sucevenii au fotbalisti cu experienta, stau bine in teren, dar trebuie sa-i invingem, avem mare nevoie de toate cele trei puncte”, a spus Calin Cristea in presa din Valcea.

COMENTARII:

3 Comentarii la "Achiziţie din lumea mondenă în Zăvoi. Florin Costea poate debuta cu Foresta"

  1. ” NILA ” E PORECLA LUI FRATELE SAU – MIHAI COSTEA ! PORECLA LUI FLORIN COSTEA E : CIOARA !

  2. Nu va speriati de Costea, e terminat demult.Nu stiu daca mai poate alerga 30 de minute.Va castiga Foresta cu 2-0

  3. ai avut dreptate cataline, bravo

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*