„A fost doar o intelegere verbala”

Ovidiu Halip a fost prezent astazi la conferinta de presa care a avut loc la FC Cetatea si a vorbit deschis despre cum s-au petrecut lucrurile in scandalul izbucnit intre el si impresarul Cristi Morosan.

“Timp de sapte saptamani am stat in Franta, in baza promisiunii pe care mi-a facut-o Morosan, ca imi va gasi echipa. Intre mine si el a fost doar o intelegere verbala inainte de a pleca din tara, conform careia voi semna contract cu el si ii voi plati tot ce va trebui doar in cazul in care voi fi legitimat acolo la o echipa. El tot timpul spunea ca ma va ajuta, dar nici macar nu m-a asteptat cand am ajuns in Franta, desi asa imi promisese. Acolo am stat la o familie pe care o cunostea el, dar si pe familia aceasta o mintea ca e in Franta si va trece pe acolo, desi el era in Romania. Pana si echipa trebuit sa-mi caut singur, am mers eu personal la antrenorul echipei din comuna in care stateam, si am vorbit pentru a ma primi la antrenamente. Dar doar atat faceam, ma antrenam cu ei, dar nu jucam. Ultima oara, Morosan mi-a zis sa il astept pana de Craciun, dar era vorba de o perioada de inca trei luni de zile, asa ca am sunat acasa la parinti, mi-au trimis bani si am venit in Romania. La intoarcere am discutat cu el si am convenit sa lasam balta totul, dar vad ca el cauta nod in papura. Daca e om, sa vina sa spuna adevarul si sa arate actele pe care le-am semnat cu el!” a rabufnit jucatorul.

Toata aceasta aventura l-a maturizat pe Halip si l-a facut sa constientizeze ca nu tot ce zboara, se mananca.

“Eram copil la acea vreme, dar aceasta patanie m-a facut mai matur. Morosan m-a sunat si ieri si mi-a zis sa nu mai alimentez presa. Pai daca e asa, sa vina sa arate ca mint” a conchis Halip.

Antrenorul Ioan Radu crede ca scandalul in care este implicat jucatorul nu ii va afecta comportamentul din teren.

“Depinde care este realitatea…daca Halip are dreptate, nu are cum sa-l afecteze pentru ca nu are nicio obligatie fata de Morosan. Recunoaste si el ca era un copil, poate ar fi fost usor de pacalit. S-au intamplat multe asemenea lucruri in fotbal, cand impresarii profitau de naivitatea unor copii” a spus Radu in apararea elevului sau.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *