7 din 9, norma de puncte

Rapidistii au planuri mari pentru ultimele trei etape programate in acest an in Liga a II-a. Si-au propus sa cucereasca minim sapte puncte, cate trei in partidele de pe teren propriu cu CF Braila si CS Balotesti, si cel putin unul din deplasarea de la Navodari.

In principiu ne-am propus sa obtinem sapte puncte din cele trei jocuri. Este final de an si se simte un pic si oboseala. Venim dupa un joc nu tocmai reusit la Dorohoi, iar acum urmeaza un joc foarte greu cu Braila. Sunt trei puncte mari in joc, absolut necesare pentru noi. Trebuie sa facem un joc bun pentru ca jucam pe teren propriu si avem sustinerea publicului. Eu cred ca baietii sunt motivati si vor sa demonstreze ca la Dorohoi a fost doar un accident”, a declarat antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.

Seful bancii tehnice de pe Areni considera ca punctele puse la bataie in intalnirea de sambata valoreaza dublu in conditiile in care brailenii sunt agrenati la randul lor in lupta pentru play-off. “Braila este o echipa omogena, are jucatori care evolueaza de mult timp impreuna. Au jucatori cu experienta, ca Spiridon si Frunza, si sunt sigur ca vom avea parte un joc dificil. Sper ca noi sa facem un meci bun, asa cum au fost cele cu Farul si Buzaul, si sa reusim sa castigam cele trei puncte. Punctele sunt cu atat mai importante cu cat Braila este la trei puncte de noi, iar daca am castiga ne-am distanta la sase puncte si am fi mai aproape de indeplinirea obiectivului. Vedem ca Bacaul a legat doua victorii, vine din urma, si trebuie sa fim atenti astfel incat sa nu ne trezim cu surprize”, a declarat Tudoreanu, care este de parere ca starea gazonului de pe Areni, afectat de lapovita cazuta in ultimele zile, ii avantajeaza pe braileni: “Dupa cum arata, terenul ii avantajeaza pe oaspeti. Noi jucam acasa, trebuie sa construim si sa dam gol. Sper sa ne acomodam repede la starea terenului si sa ne facem jocul obisnuit”.

Bogdan Tudoreanu a mentionat ca Rapidul are nevoie de intariri in pauza de iarna, dar ca intreaga strategie pentru sezonul de primavara va depinde de locul pe care echipa va incheia anul 2014. “Nu stim ce planuri vom avea din iarna. In primul rand trebuie sa vedem pe ce loc terminam. In functie de cate puncte vom reusi sa acumulam in aceste trei etape vom vedea ce strategie aplicam in continuare. Este clar ca avem nevoie de intariri pe anumite posturi pentru a fi mai competitivi in partea a doua a campionatului”, a precizat tehnicianul sucevean.

Prezent in premiera la o conferinta de presa, Alexandru Apostol le-a multumit colegilor pentru modul in care l-au integrat in echipa. “Acomodarea la Suceava a decurs neasteptat de bine, colegii m-au ajutat foarte mult. Cand am venit aici nu ma asteptam sa fiu ajutat atat de mult. Desi suntem putini tineri, am avut tot sprijinul din partea jucatorilor mai in varsta si am reusit sa ne facem treaba destul de bine. Sper sa continuam la fel”, a spus mijlocasul venit de la Chiajna.

Mijlocasul Andrei Cerlinca a lipsit la inceputul acestei saptamani de la antrenamentele conduse de Bogdan Tudoreanu dar a avut un motiv intemeiat. A participat in premiera la o actiune a echipei nationale de tineret a Romaniei, reusind chiar sa marcheze un gol in meciul test organizat marti de selectionerul Mihai Teja. “A fost o experienta frumoasa la lotul national. Sunt foarte fericit ca am primit aceasta convocare, cred ca este visul oricarui jucator sa imbrace tricoul echipei nationale. Ma bucur foarte mult ca am reusit sa marchez, cred ca am lasat o impresie buna si sper sa fiu chemat si la urmatoarele selectii”, a spus Cerlinca.

Meciul dintre Rapid Suceava si CF Braila se joaca sambata, de la ora 11.00, pe stadionul Areni si conteaza pentru etapa a XIV-a din sezonul regulat al Ligii a II-a.

COMENTARII:

7 Comentarii la "7 din 9, norma de puncte"

  1. cand faceti echipa de Liga 1 la Suceava?

  2. niciodata.

  3. ANdrei GRigoriciuc | 21 noiembrie 2014 at 14:47 | Răspunde

    Vine si Pojorata in liga a 2-a 😀

  4. ar fi frumos. 🙂

  5. daca ar bate pojorata maine la miroslava ar fi excelent! dar nici un egal nu ar fi rau 🙂

  6. Echipa de liga 1?avem deja!jucatorii care ii avem(+2.3 achiziti) pot face fata in liga 1!!avem nevoie de sponsori si stadion!

    si atata timp cat obiectivu nostru e clasarea in primele 6 nu o sa se omoare nimeni sa castigi 3-4 meciuri la rand.o sa mergem ca pana acum 1 victorie 1 egal si tot asa..iar in play off jucam la pariuri

  7. Corect look

Lasă un răspuns la ANdrei GRigoriciuc Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*